Opțiuni moderne de tratament pentru infertilitate

Cuplurile care nu pot obține o sarcină pe cale naturală au acces la metode moderne de tratament, care cresc șansele împlinirii acestui vis frumos. În prezent, datorită progreselor înregistrate în domeniul medicinei, cauzele infertilității pot fi identificate mai ușor, iar tratamentele existente asigură rezultate mai bune. Este important însă ca persoanele care se confruntă cu infertilitatea să se adreseze pentru investigații avansate și tratament unui centru medical specializat, care asigură acces la proceduri moderne și care dispune de o echipă medicală experimentată.
Infertilitatea poate fi provocată de diferite afecțiuni, precum endometrioză, sindromul de ovare polichistice, insuficiență ovariană prematură sau obstrucție tubară în cazul femeilor, hidrocel, varicocel, ejaculare retrogradă sau ectopie testiculară în cazul bărbaților. Prin urmare, ambii parteneri trebuie să efectueze o evaluare medicală completă, care include investigații imagistice performante și teste de laborator, printre care se numără analizele hormonale, spermograma și screeningul pentru bolile cu transmitere sexuală, dar și alte examinări, în funcție de recomandarea medicului.
Investigațiile indicate pentru fiecare cuplu în parte sunt stabilite individualizat, de un medic ginecolog supraspecializat în reproducere umană asistată, astfel încât să fie identificată corect cauza infertilității. Ulterior, pe baza dosarului medical care include rezultatele acestor analize și investigații, medicul stabilește care este cel mai potrivit tratament.
În funcție de indicație, opțiunile terapeutice pot include stimulare ovariană, inseminare artificială sau o procedură de fertilizare in vitro. Există mai multe tipuri de proceduri FIV, astfel încât medicul poate recomanda tratamentul care asigură fiecărui cuplu în parte cele mai bune șanse de a obține sarcina mult dorită. Astfel, fertilizarea in vitro poate fi realizată pe ciclu natural sau cu stimulare ovariană, pot fi folosite ovocitele pacientei sau ovocite donate, spermatozoizi donați sau de la partener. De asemenea, în funcție de specificul fiecărui caz în parte, medicul poate recomanda și tehnici mai avansate, precum o procedură FIV cu injecție intra-citoplasmatică (ICSI).
La Centrul FIV SANADOR, cuplurile care se confruntă cu infertilitatea beneficiază de experiența unor medici empatici și dedicați, supraspecializați în reproducere umană asistată medical. Consultațiile de ginecologie și andrologie sunt urmate de analize și investigații imagistice de ultimă generație, în funcție de recomandarea medicului, pentru stabilirea cauzei infertilității și recomandarea tratamentului potrivit.
Centrul FIV SANADOR asigură acces la diferite metode moderne de tratament pentru infertilitate, inclusiv la proceduri de fertilizare in vitro și la crioconservarea embrionilor. Abordarea terapeutică este întotdeauna individualizată, adaptată la nevoile fiecărui cuplu în parte, ținând cont de dorințele fiecăruia, de cauza infertilității și de starea generală de sănătate a partenerilor.