La ce oră se iau, de fapt, medicamentele? Ai fi vrut să ştii asta până acum!

Eficienţa unui medicament depinde, în mare parte, și de momentul în care este administrat. Unele au efecte maxime dacă sunt luate dimineața, altele la prânz, înainte sau după masă sau seara, înainte de culcare.

image

Pentru ca medicamentele să aibă efectele dorite și reacții minime adverse, când urmezi un tratament, trebuie să ții cont de cronoterapie. Aceasta face referire la ora optimă de administrare a medicamentelor astfel încât efectele pozitive să fie maxime. Nu schimba momentul administrării medicamentelor, din proprie iniţiativă, fără să discuți mai întâi cu medicul sau cu farmacistul!

Statinele

Nivelul ridicat de colesterol este cauzat, în principal, de consumul de alimente grase, sedentarism, obezitate, fumat și de alcool. Acumularea colesterolului rău (LDL) în artere poate duce la producerea accidentui vascular cerebral, a atacului de cord și la alte probleme medicale. Statinele sunt medicamentele care reduc nivelul colesterolului, dacă sunt combinate cu dieta sănătoasă și cu exercițiile fizice regulate. Se administrează seara, înainte de culcare, deoarece producția de colesterol în ficat este mai mare după miezul nopții, comparativ cu dimineața sau după-amiaza.

Antiinflamatoarele 

Artroza este o boală care afectează articulațiile, prin distrugerea progresivă a cartilajului articular. Se manifestă prin limitarea mișcării, durere, deformare și chiar dizabilitate. În cazul durerilor, se recomandă antiinflamatoarele, care se administrează cu 4-6 ore înainte ca acestea să se manifeste. De exemplu, dacă știi că durerile apar în mod normal după-amiază, cel mai bine iei un antiinflamator la mijlocul dimineții, iar pentru cele apărute seara, iei un medicament la mijlocul după-amiezii.

Vezi şi: Care este tratamentul corect în artroza genunchiului. Când se impune operaţia

Antiacidele

Când te confrunți cu arsuri la stomac, cu indigestie sau cu gastrită, se recomandă medicamentele antiacide, care controlează secreția de acid din stomac. Antiacidele se administrează când crezi că urmează să te confrunți cu arsuri. Cel mai bun moment este să le iei cu 30 de minute înainte de masă. Chiar și înainte de culcare sunt recomandate, deoarece pe timpul nopții, stomacul produce de 2-3 ori mai mult acid, mai ales în intervalul orar 22:00 - 2:00.

Vezi: Ai gastrită? Încearcă aceste remedii pentru a calma arsurile!

Tratamentele pentru astm

Statisticile arată că 4 din 10 pacienți diagnosticați cu astm bronșic se trezesc în fiecare noapte cu dificultăți de respirație, iar crizele apar cel mai des între orele 4 și 6 dimineața. Mijlocul după-amiezii este momentul potrivit pentru un medicament oral, deoarece acesta va relaxa căile respiratorii și va avea efectul dorit când atacurile de astm apar noaptea.

De ce să mai ţii cont

●Se recomandă ca medicamentele antihipertensive să fie administrate seara, înainte de culcare.

●La fel și cele care fac parte din tratamentul artritei reumatoide, deoarece simptomele acestei afecțiuni tind să fie mai grave dimineața.

●Efecte mai bune vor avea și antihistaminicele (utilizate în tratamentul alergiilor) dacă vor fi adiminstrate cel puțin o dată pe zi, seara sau de două ori pe zi, dimineața și seara. ●Antidepresivele care au ca reacții adverse somnolența se administrează noaptea, iar diureticele se recomandă, în general, dimineața.