De ce femeile au un risc mai mare de Alzheimer?

Se ştia de mult timp că Alzheimer afectează mai frecvent femeile decât bărbaţii, aproape două-treimi dintre cazuri la nivel global apar la femei. Dar cercetări recente dezvăluie motivul.

imbatranire Alzheimer jpg

Modul diferit în care îmbătrânește creierul femeilor crește riscul de Altzheimer. Foto: Shutterstock. 

Un studiu amplu, care a examinat scanări cerebrale de la mai mult de 4.700 de adulţi cu vârste între 17 şi 95 de ani, a arătat că modul în care creierul tău îmbătrâneşte dacă eşti femeie nu e exact acelaşi ca modul în care îmbătrânește creierul unui bărbat.

Ce a descoperit studiul

Atât  femeile, cât şi bărbaţii, suferă cu timpul atrofie cerebrală (adică scădere de volum, grosime sau suprafaţă a anumitor zone cerebrale). Dar, în cazul bărbaţilor, declinul era mai rapid şi mai larg-răspândit în zone care controlează memoria şi emoţiile (ex: cortex parahipocampal).

În cazul femeilor, deşi declinul structural era mai încet, s-au observat alte modificări, de pildă, ventriculele cerebrale (spaţii pline cu lichid) s-au mărit mai vizibil în cazul lor. Mai mult, chiar şi atunci când durata de viaţă a femeilor era mai lungă și luată în calcul, riscul crescut de Alzheimer la femei persista. Asta indică faptul că nu doar factori externi (viaţă mai lungă) explică diferenţa.

De ce eşti mai vulnerabilă?

Mai multe mecanisme pot lucra împreună. După menopauză, apar schimbări hormonale majore, care influenţează modul în care creierul tău procesează energia şi elimină toxinele, această „curăţare” fiind esenţială pentru a preveni degenerescenţa cerebrală.

Genetica contează și ea, de exemplu, genele cunoscute pentru creşterea riscului de Alzheimer par să afecteze femeile mai puternic decât bărbaţii, favorizând acumularea proteinei „tau” în creier. Dincolo de biologie, factori sociali şi de mediu te pot afecta: neglijarea sănătății, accesul mai redus la educaţie sau îngrijire medicală pentru femei, combinat cu durata de viaţă mai lungă, poate amplifica riscul.

Ce poţi să faci pentru a-ţi proteja creierul

Fiind conştientă de faptul că eşti mai expusă, poţi lua măsuri proactive.

Menţine-ţi stilul de viaţă active. Încearcă să faci exerciţii fizice regulate, care stimulează circulaţia sângelui la nivelul creierului şi ajută la menţinerea sănătăţii cognitive.

Acordă atenţie alimentelor pe care le folosești. Optează pentru alimente bogate în antioxidanţi, acizi graşi omega-3, legume verzi şi fructe viu colorate, care susţin funcţia creierului.

Monitorizează-ţi factorii de risc vasculari (hipertensiune, diabet, niveluri crescute de colesterol), ei îţi pot afecta creierul şi cresc riscul de Alzheimer.

Continuă să îţi exersezi creierul prin lectura, învăţarea unei limbi străine, și jocurile intelectuale care pot ajuta la menţinerea „rezervelor cognitive”.

Nu ignora semnalele corpului și dacă observi schimbări la nivel de memorie, concentrare sau stare de spirit, discută cu medicul tău. Cu cât intervenţia e mai rapidă, cu atât mai bine.

Adoptă o perspectivă de viaţă pe termen lung, nu e vorba doar despre a preveni boala, ci despre a menţine o calitate bună a vieţii pe măsură ce înaintezi în vârstă.

Faptul că femeile sunt mai frecvent afectate de Alzheimer nu este doar o coincidenţă, dar, dacă nu eşti pasivă în faţa riscului, poţi să actionezi și să-ți susții sănătatea cerebrală.

Sursa: The Times of India