Simptomul banal care te poate ucide când eşti la volan

image

În sezonul rece ne confruntăm cu infecţii respiratorii, însă este bine de ştiut că unul dintre simptomele care le însoţesc pot fi problematice atunci când ne aflăm la volan.

Strănutul în timp ce eşti la volan te poate expune pericolelor de accidentare. Se estimează că în jur de 2.500 de accidente se produc din cauza strănuturilor la volan.

Pentru a preveni dezastrele, şoferii care sunt răciţi este bine să lase o distanţă de patru maşini pentru frânare.

Un studiu realizat de Halfords Autocentres arată că 9% din 2,6 milioane de şoferi din Marea Britanie au recunoscut că, în momentul în care strănută din cauza răcelii sau a gripei, îşi mută privirea de la drum, iar acest lucru poate duce la accidente în trafic.

Şoferii care au o infecţie respiratorie este bine să stea acasă.

„Strănutul poate fi foarte violent, producând închiderea ochilor pe moment, în cazul în care suferă o răceală severă. Să conduci o maşină cu astfel de simptome ar fi cu siguranţă iresponsabil şi ar putea fi considerat un factor agravant în orice accident care duce la moarte sau la rănire violentă, ceea ce duce la posibilitatea ca şoferul să fie acuzat pentru provocarea morţii prin condus periculos”, a avertizat şeful poliţiei de la Central Motorway Police Group din Marea Britanie.

În plus, şi medicamentele administrate pentru ameliorarea simptomelor de răceală şi gripă pot avea efecte secundare precum ameţeala, somnolenţa, tulburările de vedere şi afectarea capacităţii de a conduce vehicule.

Mai pot afecta capacitatea de a conduce următoarele medicamente:

·      analgezice opioide

·      medicamente prescrise pentru anxietate (de exemplu, benzodiazepine)

·      medicamente anti-convulsii (medicamente antiepileptice)

·      medicamente antipsihotice

·      unele antidepresive

·      produse care conțin codeină

·      unele remedii pentru răceli și produse pentru alergii, cum ar fi antihistaminice (atât pe bază de rețetă, cât și OTC)

·      somnifere

·      relaxante musculare

·      medicamente care tratează sau controlează simptomele diareei

·      medicamente care tratează sau previn simptomele răului de mișcare