Iată ce probleme de sănătate te trimit la endocrinolog!

medic jpg

Medicul endocrinolog este specialistul care diagnostichează și tratează bolile de natură hormonală. Consultul endocrinologic este necesar în cazul problemelor glandei tiroide (hipertiroidism; hipotiroidism; tiroidă autoimună); diabet, tulburări de creștere și nu numai. Află când este necesar să apelezi la consultul endocrinologic.

Ce este sistemul endocrin

Sistemul endocrin este format din țesuturi(în principal glande), care generează hormoni. Hormonii sunt substanțe chimice cu roluri multiple în organism, precum creșterea și dezvoltarea armonioasă a individului sau menținerea unei bune funcții reproductive.

Componentele din care este alcătuit acest sistem includ: hipotalamusul; corpul pineal (produce hormonul melatonină, care ajută în instalarea somnului); glanda pituitară(produce atât hormoni proprii, dar influențează și funcția secretorie a celorlalte glande endocrine); tiroida și paratiroida; timusul; glandele suprarenale; pancreasul; ovarele și testiculele.

Sistemul endocrin ese similar sistemului nervos, prin faptul că prezintă un rol esențial în controlul și reglarea multor funcții ale organismului. Totuși, spre deosebire de sistemul nervos, sistemul endocrin produce hormoni, în loc de impulsuri nervoase și neurotransmițători, informează clevelandclinic.org. Acest sistem joacă un rol important în organism și prezintă numeroase funcții, printre care se regăsesc:

-eliberarea de hormoni în sânge (principala funcție a sistemului endocrin). Există peste 50 de hormoni diferiți în organismul uman, care afectează aproape toate aspectele vieții unui individ.

-reglarea metabolismului;

-homeostazia (echilibrul intern constant), precum reglarea tensiunii arteriale și a zahărului din sânge sau echilibrul fluidelor, electrolitic și temperatura corporală.

-creștere și dezvoltare;

-funcția sexuală și cea reproductivă;

-ciclul somn-veghe;

-echilibrul emoțional.

Simptome care te trimit la endocrinolog

Problemele și simptomele care te trimit la endocrinolog sunt variate și printre acestea se găsesc: tulburările de somn, obezitatea, infertilitatea; pielea uscată; căderea părului; schimbările menstruale; ritmul cardiac rapid sau lent, tulburări de creștere, diabetul, probleme ale glandei tiroide (hipertiroidism, hipotiroidism, tiroida autoimună).

Endocrinologul îți poate recomanda teste de sânge, biopsii sau imagistice pentru a verifica starea glandelor și organelor endocrine. Ulterior, medicul va discuta cu pacientul despre planul de tratament.

De Anca-Teodora Popa

Surse:

https://my.clevelandclinic.org 

https://www.verywellmind.com