Care este ultimul simţ care dispare când murim. Ce arată studiile

În momentele de dinaintea morţii, se produc diverse modificări în organism. Decesul are loc când bătăile inimii, respiraţia şi activitatea sistemului nervos încetează. Aceste procese se produc pe rând ori se suprapun parţial.

image

Foto: Shutterstock

Auzul este ultimul simţ care dispare la persoanele aflate pe moarte, potrivit cercetătorilor. Creierul continuă să înregistreze ultimele sunete pe care aude muribundul, chiar dacă trupul său este inert.

Uneori, medicii le spun rudelor celor aflaţi pe moarte să le le şoptească sau să le spună încet ceva ce le-ar face bine. Iar acest lucru are o justificare ştiinţifică, cercetările sugerând că oamenii aflaţi pe moarte încă mai aud. Un studiu din 2020 a arătat că în cazul persoanelor aflate în “moarte activă” aflate în secţii de îngrijiri paliative, creierul încă înregistrează activitate ca răspuns la sunete. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală la 17 pacienţi sănătoşi (grupul de control), la 8 pacienţi conştienţi şi 5 fără simţuri. După ce au fost expuşi unor sunete (cântece) s-a observat că activitatea cerebrală a fost asemănătoare la toate persoanele, ceea ce sugerează că oamenii încă aud în timp ce mor, potrivit mirror.co.uk.

Lawrence Ward, autorul principal al studiului și profesor la Universitatea British Columbia, a declarat: „Ceea ce știm este că parte din sistemul auditiv al acestor persoane funcționează într-o manieră aproape „normală”.

Totuşi, specialiştii nu au dat informaţii legate de faptul că persoanele muribunde ar şi înţelege ceea ce aud.

Potrivit lui Zachary Palace, director medical la Hebrew Home din Riverdale, New York, auzul este „cel mai pasiv simț”.

Vezi şi: Ce să mănânci ca să trăieşti 100 de ani

Mai cresc unghiile şi părul?

Un mit frecvent vehiculat este cel potrivit căruia unghiile şi părul continuă să crească după ce persoana a trecut în nefiinţă. Acest lucru este însă imposibil să se întâmple.

O explicaţie pentru acest mit este următoarea: după moarte, corpul se deshidratează, motiv pentru care pielea se usucă, retrăgându-se de sub unghii şi de la rădăcina firelor de păr, lăsând impresia falsă că au crescut. Deşi ele rămân la aceeaşi dimensiune, dau impresia că sunt mai mari, fiind, deci, vorba despre o iluzie optică.