Analize indicate în cazul dereglărilor de ciclu. Sfatul medicului
În cazul în care un ciclu menstrual este dereglat, se recomandă o vizită la medic pentru a se afla cauzele.
Dr. Ruxandra Dobrescu, medic primar endocrinolog, spune care sunt analizele recomandate în cazul unui ciclu menstrual anormal.
FSH și LH – sunt hormonii pe care îi secretă glanda hipofiză, centrul nostru de comandă și control, cu ajutorul cărora hipofiza controlează sinteza hormonală ovariană și ovulația.
Estradiol – este principalul hormon sexual la femeie, sintetizat de celulele foliculare ovariene.
Progesteronul – este sintetizat în cea de-a doua parte a ciclului menstrual de corpul galben ovarian și are rolul de a pregăti endometrul (foița care căptușește pe dinăuntru uterul) pentru implantarea sarcinii.
‼️ Sinteza de estradiol și progesteron variază mult pe parcursul ciclului, fiind atent controlate de către hipofiză, și din acest motiv nu are sens să măsurăm acești hormoni decât în momente perfect standardizate ale ciclului, ca să știm care este “normalul” cu care comparăm rezultatele. Verificăm nivelul de:
- FSH, LH și estradiol la începutul fazei foliculare, adică între ziua 2 și 5 a ciclului (prima zi a ciclului este prima zi de sângerare)
- Progesteron – de regulă în ziua 21 a ciclului la femeile care au cicluri menstruale de 28 zile (sau cu aproximativ 7 zile înainte de momentul estimat al menstrei următoare) la femeile cu cicluri mai lungi sau mai scurte.
Testosteronul – este hormonul principal la bărbat, dar este secretat în cantitate mai mică și la femeie de unele celule din ovar și din glandele suprarenale. O valoare mare de testosteron poate indica prezența unui sindrom de ovare polichistice, dar există și alte cauze posibile care trebuie investigate.
Prolactina – este sintetizată de glanda hipofiză și are rolul de menține secreția laptelui la femeia care alăptează, dar în unele situații poate fi secretată în exces și în afara perioadei de lactație, iar o prolactină mare poate duce la dereglări de ciclu. Dar despre asta vom mai discuta!
Hormonii tiroidieni (TSH și fT4) – în situații de hipotiroidism sau hipertiroidism pot apărea dereglări ale funcției ovariene care se manifestă prin dereglări menstruale.
În anumite situații contexul și manifestările particulare care însoțesc dereglarea de ciclu pot sugera alte cauze mai rare pentru care se recomandă analize specifice, de exemplu cortizol, IGF1 sau unele teste specifice...