Cum se depistează ciroza
Elastografia este o metodă de investigație care permite aprecierea stadului de evoluție a bolii ce afectează ficatul, precum și urmărirea în timp a evoluției unei afecțiuni hepatice.
Ce este ciroza
Ciroza este stadiul final de evoluţie a hepatitelor cronice B şi C şi se caracterizează printr-o fibroză extinsă şi prin distrugerea celulei hepatice. Specifice cirozei sunt pierderea structurii normale a ficatului, formarea de noduli şi alterarea vascularizaţiei.
Boală hepatică progresivă, ciroza evoluează pe o perioadă îndelungată, 10-15 ani, când ajunge într-un stadiu ireversibil. Afecțiunea se caracterizată prin prezența unui țesut fibros care înconjoară celulele hepatice normale, iar aspectul nodular al ficatului alterează funcțiile acestui organ.
Avantajele elastrografiei
Prin elastografie se diferenţiază fibrozele hepatice ușoare de cele severe, cu scop diagnostic sau pentru recomandarea și integrarea în diverse scheme de tratament.
Scăderea elasticității (creșterea rigidității) unui organ reprezintă un parametru important în diagnosticarea țesutului potențial malign, iar elastografia aduce câteva avantaje față de ecografia clasică. Ea evaluează duritatea leziunilor nodulare și facilitează astfel un raport complet al stării organului vizat.
Alte avantaje ale elastografiei hepatice constau în faptul că este nedureroasă, neinvazivă, rapidă, cu rezultate disponibile imediat, fără efecte secundare, reproductibilă de oricâte ori este nevoie.
Vezi şi: Aceste plante amare au grijă de ficat
Arată gradul de fibroză
Fibroscan sau elastografia tranzitorie evaluează rigiditatea ficatului. Părţile rigide de la nivelul acestui organ sunt semne de fibroză, care apare în diverse boli de ficat. Fibroza severă se numeşte ciroză hepatică, stadiu în care cicatrizarea ficatului este permanentă. Elastografia permite detectarea precoce a fibrozei, permiţând, prin tratament, reducerea agravării acesteia.
Elastografia evaluează şi gradul steatozei hepatice (ficat gras) şi mai este indicată în hepatite sau o boală cronică de ficat.
Cum se face
Elastografia este asemănătoare unei ecografii hepatice. Înainte cu 3 ore, nu se recomandă consumul de alimente sau lichide. Cei care urmează diverse tratamente medicamentoase le pot lua în ziua procedurii. Elastografia durează în jur de 15-20 de minute.
Ce arată rezultatele
Există mai multe stadii ale fibrozei determinate prin Fibroscan.
F0: este un rezultat normal, ceea ce înseamna ca nu există fibroză.
F1: fibroză uşoară
F2: fibroză moderată
F3: fibroza severă
F4: ciroză (cicatrizarea este permanentă, iar deteriorarea ireversibilă).