Aceste analize sunt indicate după 40 de ani. Medicul explică

analize medicale recoltare sange injectie seringa spital doctor pacient shutterstock 22283923 jpeg

După vârsta de 40 de ani, este important ca fiecare adult să își facă anual un set complet de analize medicale. La această etapă a vieții, multe afecțiuni pot evolua lent și fără simptome clare, iar depistarea lor timpurie face adesea diferența între un tratament simplu și o problemă gravă de sănătate. Le recomand pacienților mei să înceapă cu analizele de sânge, precum hemoleucograma completă, glicemia, profilul lipidic și testele care arată funcția hepatică și renală. Acestea ne oferă o imagine clară despre starea generală a organismului și pot semnala riscuri precum diabetul, bolile de inimă sau afecțiuni metabolice.

În plus, monitorizarea tensiunii arteriale și efectuarea unei electrocardiograme sunt esențiale pentru a evalua riscul cardiovascular, care crește odată cu înaintarea în vârstă. În funcție de istoricul medical personal și familial, pot fi necesare investigații suplimentare, cum ar fi ecografia abdominală, testul de efort sau analize hormonale. Pentru femei, de exemplu, includem în evaluare testele pentru funcția tiroidiană și, la nevoie, markeri hormonali specifici. Pentru bărbați, un test PSA poate ajuta la depistarea precoce a problemelor de prostată, explică dr. David Weidenauer, specialist în medicină internă și cardiologie, expertul principal în check-up-uri la Wiener Privatklinik.

Un alt aspect important îl reprezintă sănătatea digestivă. După 45 de ani, recomand efectuarea unei colonoscopii, mai ales dacă există cazuri de cancer colorectal în familie. În plus, testele pentru vitamina D și calciu pot oferi informații valoroase despre sănătatea oaselor, mai ales în cazul celor care au un stil de viață sedentar sau alte riscuri de osteoporoză.

Un control medical complet, făcut măcar o dată pe an, nu înseamnă doar prevenție, ci și grijă reală față de propria sănătate. E mai ușor să previi decât să tratezi, iar un diagnostic pus la timp poate salva vieți sau, cel puțin, poate evita complicații serioase.

Ce probleme de sănătate poate arăta o hemoleucogramă?

Hemoleucograma este una dintre cele mai frecvente și utile analize de sânge. Deși pare simplă, ea oferă informații esențiale despre starea generală a organismului și poate indica prezența unor probleme serioase, chiar înainte de apariția simptomelor.

Prin această analiză, putem observa dacă există o infecție în organism, deoarece un număr crescut de globule albe (leucocite) poate semnala un proces infecțios sau inflamator. În schimb, un număr scăzut de leucocite poate indica o scădere a imunității, cauzată de diverse boli sau tratamente, cum ar fi cele oncologice.

Hemoleucograma mai arată dacă există anemie, o problemă frecventă mai ales la femei, dar și la bărbați, în special după o anumită vârstă. Valorile scăzute ale hemoglobinei sau ale globulelor roșii pot indica lipsa de fier, vitamine (precum B12 sau acid folic), pierderi de sânge sau alte afecțiuni mai grave, cum ar fi boli ale măduvei osoase sau chiar cancere hematologice.

De asemenea, prin numărul și aspectul trombocitelor putem detecta tulburări de coagulare sau riscul de sângerare excesivă. În unele cazuri, hemoleucograma poate sugera și prezența unor boli autoimune, infecții virale sau chiar leucemie, atunci când apar modificări semnificative ale valorilor normale.

Pe scurt, hemoleucograma este un instrument valoros de diagnostic. Nu oferă răspunsuri definitive, dar ridică semnale de alarmă care ne pot ghida spre investigații mai amănunțite. De aceea, o recomand ca parte esențială a oricărui control de rutină.