5 schimbări în corp după ce bei ceai verde 2 săptămâni

Această băutură simplă poate îmbunătăți multiple procese în organism, de la sănătatea intestinului până la reducerea riscului de demență.

Te-ai întrebat vreodată dacă să înlocuiești cafeaua cu ceai verde ar putea să-ți schimbe viața? Poate că pare greu de crezut, dar gastroenterologul dr.Joseph Salhab, explică faptul că, în doar două săptămâni, ceaiul verde ar putea aduce beneficii incredibile sănătății tale.

Bacteriile intestinale, mai echilibrate

„Ceaiul verde începe să-ți îmbunătățească flora intestinală în doar 10 zile”, explică dr. Salhab într-un videoclip pe TikTok, citând un studiu din 2012.

Cercetătorii susțin că ceaiul verde poate „acționa ca un prebiotic și îmbunătăți mediul colonului prin creșterea proporției speciilor de Bifidobacterium.”

„Ceaiul verde este plin de polifenoli, în special epigalocatechin galat (EGCG), care are efecte antiinflamatoare și antioxidante impresionante,” spune dr. Raj Dasgupta. Această substanță inhibă enzimele inflamatorii din organism.

Ficat mai sănătos

Ceaiul verde este o băutură-minune pentru sănătatea ficatului, afirmă Ehsan Ali, cunoscut drept „Doctorul Concierge din Beverly Hills”. Este demonstart că acesta  reduce inflamațiile și acumularea de grăsimi din ficat.

1 ceai verde jpg jpeg

Ceaiul verde, plin de antioxidanți ajută organismul să funcționeze optim. Foto: Shutterstock. 

Dr. Salhab citează un studiu din 2013 care arată că persoanele cu boala ficatului gras non-alcoolic au observat o îmbunătățire semnificativă a inflamației și nivelului grăsimii hepatice după consumul de ceai verde bogat în catechine.

Reduce riscul de demență

Consumul zilnic de ceai verde poate contribui la sănătatea creierului și la reducerea riscului de demență.

Un studiu recent publicat în jurnalul Nature arată că persoanele peste 65 de ani care beau ceai verde zilnic au prezentat mai puține leziuni ale materiei albe cerebrale, asociate cu probleme de memorie și echilibru.

De asemenea, un alt studiu din 2020 a concluzionat că un consum ridicat de ceai verde este asociat cu o prevalență mai scăzută a deficiențelor cognitive la adulții de vârstă mijlocie și mai în vârstă.

Tensiunea arterială mai bine controlată

Dr. Salhab explică faptul că ceaiul verde poate reduce tensiunea arterială, biomarkerii inflamatori și stresul oxidativ la pacienții cu afecțiuni metabolice.

Un studiu din 2012 a arătat aceste beneficii la pacienții cu hipertensiune legată de obezitate, iar o cercetare din 2023 a confirmat reducerea tensiunii arteriale sistolice la indivizii sănătoși.

Ajută la slăbire

Pe lângă toate celelalte beneficii, ceaiul verde este un aliat puternic în lupta cu kilogramele în plus.

Un studiu din 2013 a demonstrat că patru cești de ceai verde pe zi pot reduce greutatea corporală, indicele de masă corporală, circumferința taliei și tensiunea arterială sistolică.

Sursa: BestLifeOnline