Tratament alternativ pentru durerile de spate
Ai dureri mari de spate, dar si dureri articulare şi dureri musculare? Nu te îngrijora! Aproape toţi oamenii, la un moment dat în viaţă, pot experimenta dureri de spate care interferează negativ cu munca, activităţile zilnice sau de agrement ale fiecărei persoane.
De menţionat că, în unele cazuri, durerea de spate este o durere temporară, în timp ce în altele poate deveni cronică. Durerile de spate sunt, de fapt, a treia cauză de absentare de la muncă, după gripa normală şi bolile care afectează tractul respirator superior. La persoanele peste 50 de ani, procentul celor cu dureri de spate creşte foarte mult, variind între 60 şi 80%.
De ce apare durerea de spate?
Vertebrele, muşchii, nervii şi articulaţiile complexe sunt toate structurile corpului care sunt strâns legate de spatele nostru. Prin urmare, durerea este resimţită atunci când există o contracţie a muşchilor, în special din cauza unei coloane vertebrale neantrenate, a obiceiurilor sau a unei posturi proaste. Inflamaţia şi durerea din partea inferioară a spatelui sunt resimţite imediat de către corpul nostru.
Ce e de făcut?
Apelează la factorii naturali de cură! Ai încercat vreodată tratamentele pe bază de apă termală sau pe bază de apă sulfuroasă? Acestea, combinate cu proceduri de fizioterapie, magnetetoterapie, crioterapie şi masaje, ameliorează şi vindecă afecţiunile.
La Băile Herculane, factorii naturali terapeutici pot fi folosiţi atât în scop preventiv, cât şi în scop terapeutic. Iar starea ta de bine va fi completată de băile termale şi de cele sulfuroase. Mai exact, acestea diminuează depresia şi pesimismul şi îţi oferă o stare de linişte şi confort. Nu e de mirare că vei simţi un corp mai uşor şi mai relaxat, iar orice urmă de tensiune este îndepărtată.
Ce boli ale aparatului locomotor poţi trata la Herculane?
· Reumatismul inflamator – artralgii dupa reumatisme articulare acute, reumatisme secundare infecţioase, poliartrite reumatoida, spondilite anchilozante;
· Afecţiuni degenerative ale coloanei vertebrale – spondiloze cervicale şi discopatii cervicale spondiloze şi discopatii dorsale, spondiloze şi discopatii lombare;
· Reumatism degenerative;
· Boli reumatismale abarticulare inflamatoare sau degenerative – suferinţe abarticulare ale membrelor inferioare: tenosinovita piciorului, bursite, aponevrozita plantară, talalgii, deformari dureroase ale piciorului, picior plat, picior scobit, degete in ciocan, hallux valgus, metatarsalgii; suferinţele articulare ale membrelor superioare: periartrita scapulo-humerală, umăr dureros, umăr dureros acut hiperalgic, umăr mixt, umăr blocat, umăr pseudoparalizat, tendinite, suferinţele abarticulare ale coloanei vertebrale (nevralgie cervico-brahială, nevralgie intercostală, sciatica vertebrală).
· Afecţiuni post-traumatice – redori articulare post-traumatice ori după imobilizare;
· Şold operat, aglodistrofie post-traumatică, artroze post-traumatice ale şoldului sau umărului, leziuni post-traumatice de nervi periferici, suferinţe după leziuni de tendoane;
· tulburări circulatorii şi trofice după fracturi vindecate, sechele post-traumatice vertebrale fără leziuni medulare, dureri vertebrale de diverse cauze (discopatie capsuloligamentara, radiculară, osteoligamentară, musculară), mobilitate limitată, insuficienţă vertebrală prin deficit sau dezechilibru muscular.
Şi nu în ultimul rând, trebuie luată în calcul climatoterapia, o altă calitate a mediului vindecîtor de la Herculane! Aceasta este excelentă în combaterea stărilor de surmenaj fizic şi/sau intelectual.