Trucuri pentru a scăpa de cârcei

1 2 jpg jpeg

Cârceii se manifestă prin durere bruscă, spasme, senzaţie de muşchi încordat (contracţie) sau inflamarea ţesutului muscular, care poate fi vizibilă sau simţită sub piele.

De ce apar cârceii

Cele mai expuse crampelor musculare sunt persoanele active, care depun efort fizic susţinut (sportivii), cele supraponderale (kilogramele în plus apasă asupra muşchilor) şi cele care au o circulaţie sanguină deficitară.

Riscul de a suferi astfel de spasme este mare şi la vârstnici, în cazul lor fiind cauzate de atrofierea muşchilor. Şi statul îndelund pe scaun, picior peste picior, şi purtarea tocurilor înalte favorizează apariţia crampelor musculare. La gravide, cârceii apar din cauza schimbărilor hormonale specifice acestei perioade. Crampele nu necesită tratament specific, însă dacă apar fecvent şi sunt dureroase, este nevoie de consult medical. În unele cazuri, ele pot ascunde boli neurologice, insuficienţă circulatorie periferică sau dezechilibre hormonale.

Totodată, cârceii sunt provocaţi deseori de lipsa de potasiu din organism şi poate rezulta dintr-un dezechilibru electrolitic.

Iată la ce trucuri poţi apela pentru a scăpa rapid de cârcei!

Trucuri pentru a scăpa de cârcei - comprese calde sau reci

Imediat după apariţia unei crampe, este necesară oprirea activităţii. Muşchiul contractat trebuie masat până la dispariţia disconfortului. Dacă muşchiul este dureros la atingere, se pot aplica unele comprese reci, care vor ajuta la relaxarea acestuia, iar pentru detensionarea muşchiului se pot pune comprese calde, care ajută la restabilirea circulaţiei sanguine în zona afectată.

Pentru prevenirea cârceilor pe timpul nopţii, se pot face, înainte de culcare, câteva exerciţii de întindere a gambelor, o baie caldă şi masarea cu uleiuri esenţiale a membrele inferioare.

Trucuri pentru a scăpa de cârcei - băi calde cu săruri de magneziu

O altă soluţie este să faci un duş sau o baie caldă în care poţi adăuga săruri de baie cu magneziu (sarea roz de Himalaya).

Trucuri pentru a scăpa de cârcei - suplimente de folos

Este recomandat să suplimentezi prin dietă aportul de magneziu şi potasiu. Surse bune ar fi: pâinea şi cerealele integrale, nucile, fasolea, legumele şi fructele (în special bananele şi portocalele). Nu omite nici produsele lactate, care îţi vor furniza calciul de care ai nevoie. Dacă ţi se întâmplă să ai crampe musculare atunci când faci exerciţii fizice, bea cel puţin două pahare cu apă cu două ore înainte să faci efort, după care nu mai bei nimic.

Există, de asemenea, în farmacii suplimente alimentare destinate prevenirii cârceilor, sub formă de comprimate sau de pulbere efervescentă. Acestea conţin magneziu, potasiu (necesare pentru menţinerea echilibrului electroliţilor), vitamina E şi cele din complexul B, indicate pentru îmbunătăţirea circulaţiei şi a activităţii celulare.

Trucuri pentru a scăpa de cârcei - ceai de zmeur

Frunzele de zmeur sunt un remediu natural recomandat pentru prevenirea crampelor musculare, ajutând la relaxarea muşchilor şi împiedicarea contracţiilor involuntare ale acestora.