Terapia cu lipitori, folosită pe scară largă

1 2 jpg jpeg

Astăzi, inedita terapie este folosită în practica medicală, dovedindu-se eficientă într-o serie de boli - de la afecţiuni ale pielii până la otite sau varice. Studiile de specialitate au dovedit că în saliva lipitorilor, care se hrănesc exclusiv cu sânge, există nu mai puţin de 30 de substanţe active, cu efect terapeutic.

La ora actuală, hirudoterapia este aplicată pe scară largă şi în cele mai mari spitale din lume.

Singura fermă unde lipitorile sunt crescute în scopuri medicale, existentă în apropiere de Moscova şi asigură „materie primă” pentru mai bine de 300 unităţi medicale din lume.

De aici, lipitorile pleacă spre destinaţie cu un certificat de garanţie în care se menţionează că au fost hrănite doar cu sânge de animale sănătoase. Specialiştii compară lipitorile cu o uzină de medicamente, dar spre deosebire de tratamentul alopat, terapia cu lipitori nu are efecte secundare sau adverse.