Ce trebuie să ştii despre difuzarea uleiurilor esenţiale în locuinţă

Cea mai simplă metodă de utilizare a uleiurilor esenţiale este aromaterapia sau difuzarea în aer, fie cu ajutorul lămpii de aromaterapie, fie punând câteva picături de esenţă în apă caldă.
De exemplu, una din proprietăţile remarcabile ale uleiurilor esenţiale este cea antiseptică. Prin difuzarea în aer timp de 15-20 de minute a unui ulei esenţial cu puternic efect antiseptic (eucalipt, busuioc, cimbru) vor fi distruşi 70% din microbii din aer. Însă, efectele curative ale uleiurilor esenţiale nu se opresc aici.
Iată ce trebuie să ştii despre difuzarea uleiurilor esenţiale în locuinţă!
Uleiurile esenţiale combat stresul, anxietatea şi durerile de cap
Uleiurile esenţiale sunt recunoscute pentru faptul că îmbunătăţesc semnificativ starea de spirit prin difuzarea în aer a unor arome relaxante. Lavanda, de exemplu, creează un mediu extraordinar pentru relaxare şi destinde simţurile, în timp ce parfumează plăcut aerul din locuinţă.
Uleiurile esenţiale curăţă aerul
Uleiurile esenţiale precum cele de arbore de ceai, scoţişoară, cuişoare, lămâie, eucalipt sau rozmarin combat mucegaiul şi diminuează toxicitatea părului. În plus, acestea distrug microorganismele din aer.
Uleiurile esenţiale sunt bune pentru răceală
Difuzarea uleiurilor esenţiale în aerul din locuinţă face să crească umiditatea, adică un mediu neprielnic pentru supravieţuirea răcelilor.
Eucaliptul şi scorţişoara au excelente proprietăţi antiseptice şi antimicrobiene şi diminuează simptomele de inflamaţie căilor respiratorii în caz de răceală (tuse, nas care curge etc.)
Uleiurile esenţiale te ajută să dormi mai bine
Inhalarea uleiurilor esenţiale cu proprietăţi hipnotice reprezintă o terapie sigură şi de efect pentru unele tulburări de somn. Printre acestea se numără uleiul de valeriană, cel de lavandă, de portocale, de mandarine, de muşeţel, de ylang-ylang, de iunupăr sau de anason.
Uleiurile esenţiale stimulează libidoul
Aroma de ylang-ylang are puternice proprietăţi de stimulare a libidoului. Nu este de mirare, astfel, de ce în Indonezia cuplurile proaspăt căsătorite au pe pat flori de ylang-ylang în noaptea nunţii.