Tratează varicele cu plante!

1 2 jpg jpeg

Puterea vindecătoare a plantelor a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri. Trebuie să ţii totuşi cont că stilul de viaţă pe care îl urmezi contează foarte mult, fiind indicat să ai grijă atât la alimentaţie cât şi la mişcare.

Tinctură de spânz

Un aliat extrem de eficient împotriva neplăcutelor varice este spânzul, pe care-l poţi folosi sub formă de tinctură. Mărunţeşte 2-3 rădăcini de plantă, pe care le pui la macerat în alcool de 70 de grade, timp de 7 zile. Seara, înainte de culcare, trebuie doar să masezi apoi uşor zonele afectate cu tinctura obţinută. Acest tratament poate fi făcut inclusiv pe perioade lungi de timp, ori de câte ori este nevoie.

Află AICI cum te pot ajuta gălbenele să-ţi îmbunătăţeşti vederea!

Infuzie de pătlagină

Ai nevoie de 2 linguri de frunze uscate de pătlagină peste care torni 300 ml apă fierbinte. Lasă câteva minute să se infuzeze, apoi îmbibă un tampon de tifon şi aplică-l pe zona afectată, lăsându-l să acţioneze până când acesta se usucă.

Macerat de gălbenele

Cu proprietăţi calmante şi antiinflamatoare, maceratul de gălbenele reprezintă un remediu excelent împotriva varicelor. Pune 100 de grame de flori uscate de gălbenele în 400 ml ulei de măsline. Lăsă apoi 14 zile la macerat, într-un loc întunecos, ferit de lumină şi de căldură. Soluţia astfel obţinută se aplică în fiecare seară pe zonele afectate de varice, până când observi că problema începe să se amelioreze.

Ceai de urzici

Când simţi că picioarele încep să fie din ce în ce mai grele, se umflă constant şi dor, ceaiul de urzică este extrem de util dacă începi cura de la primele simptome. Prepară un ceai din 2 linguri de frunză uscată peste care adaugi o cană de apă fiartă şi laşi la infuzat 15 minute. Îl bei neîndulcit, de 3 ori pe zi timp de o lună.

Cu ceaiul de urzică vitaminizezi, detoxifici si mineralizezi organismul. De asemenea, consumul de ceai de urzică combate şi astenia de primavară şi alungă mătreaţa. Este unul dintre ceaiurile cele mai bogate în substanţe benefice şi compuşi activi.

Citeşte şi: Există un punct pe corpul tău care te ajută să trăieşti mai mult

Frunze de varză

Celebre pentru efectul lor calmant, frunzele de varză pun sângele în mişcare. Înainte să te aşezi seara în pat, aplică o frunză proaspătă pe zona afectată şi fizeaz-o cu un pansament care s-o ţină acolo până dimineaţa.