Salcia, leacul care combate durerile
Primele atestări ale utilizării salciei ca medicament datează din secolul IV înainte de Hristos, când Hipocrat recomanda mestecarea scoarţei de salcie pentru a trata guta şi durerile reumatice. De asemenea, amerindienii foloseau salcia pe post de analgezic, în special pentru durerile de dinţi.
Salcia mai este numită şi aspirina naturală şi asta datorită faptului că în scoarţa sa se găseşte salicilină, substanţa activă din aspirină. Deşi efectul său nu se simte imediat, ca în cazul unei pastile, el se menţine pentru mai mult timp. Salcia albă este cea mai bogată în salicilină, iar momentul prielnic pentru a recolta coajă de salcie este primăvara.
Combate cele mai frecvente dureri
Cefaleea, durerile menstruale şi cele articulare pot fi reduse cu ajutorul infuziei din pulbere de salcie. Peste 200 de ml de apă fierbinte se pun 2 linguriţe de coajă de salcie. Se lasă la infuzat până ajunge la temperatura camerei şi se bea cu înghiţituri mici pe parcursul zilei.
Remediul are efect analgezic, antiinflamator şi sedativ. Pentru a alina durerile în gât este de ajuns să faci gargară cu decoct din coajă de salcie. Se fierb 20-30 de minute 2 linguri de coajă de salcie în 250 ml apă. După ce s-a răcit, se strecoară şi se face gargară de 3-4 ori pe zi, până la dispariţia durerilor.
Scade febra
Salcia este recomandată în cazul stărilor febrile cauzate de gripă sau răceală, ameliorează simptomele bronşitei şi combate insomniile. Se ia câte o linguriţă rasă de pulbere din coajă de salcie, care se poate ţine sub limbă, şi apoi se înghite cu puţină apă.
Pentru un gust mai bun, se poate amesteca într-o ceaşcă de compot neîndulcit. Tratamentul se administrează până la dispariţia simptomelor, dar nu mai mult de 2 săptămâni.
Grăbeşte vindecarea rănilor
Pulberea din coajă de salcie are efect cicatrizant şi este un antiseptic natural. Într-un litru de apă se fierb 6 linguri de scoarţă de salcie, tăiată cât mai mărunt. După 15-20 de minute se stinge focul, se lasă să se răcească la temperatura camerei şi se strecoară. Se spală rana cu acest decoct, după care se pun comprese cu acest remediu pentru o jumătate de oră. Utilizări externe
- Hemoroizi-comprese cu decoct
- Afte bucale, infecţii gingivale-clătiri ale gurii cu decoct de 3 ori pe zi
- Oprirea lactaţiei-comprese pe sâni de minimum 1-2 ore
- Transpiraţie excesivă-băi cu decoct de salcie
- Dureri reumatice-băi din decoct fiert împreună cu frunze tinere de salcie
Sfatul Click! Sănătate: În scop terapeutic este recomandată coaja de salcie albă, strânsă doar de pe copacii sau ramurele tinere, înainte de apariţia primelor frunze. Se taie cât mai mărunt şi se lasă 2 săptămâni la uscat, într-un loc bine aerisit.
Atunci când se rupe, fără să se îndoaie, este suficient de uscată. Se păstrează în pungi de hârtie. Pulberea se obţine prin măcinarea prin râşniţa de cafea a unei cantităţi mici de coajă, deoarece remediul este mai eficient cât timp este proaspăt preparat.
Seva de salcie este utilă în boli ale ochilor precum tulburări ale cristalinului şi corpului vitros, tulburări ale vederii, inflamaţii oculare, cataractă şi conjunctivită. Ea creşte capacitatea vizuală şi revitalizează ochiul îmbătrânit.
Mugurii de salcie albă acţionează asupra sistemului nervos central, având efect sedativ, şi asupra sistemului hematopoietic, stimulând formarea globulelor roşii.
De asemenea, maceratul de salcie albă se utilizează în tulburări endocrine, unde există lipsă de estrogen sau de testosteron. Astfel, se poate recomanda în amenoree (lipsa menstruaţiei), dismenoree (dureri la menstruaţie), sindrom premenstrual sau tulburări de menopauză.