Remedii din natură contra hipertensiunii. VIDEO

1 2 jpg jpeg

Apariţia hipertensiunii (creşterea presiunii sângelui peste 140/90 mmHg) este influenţată de regimul alimentar bogat în grăsimi saturate, de stres şi de sedentarism, iar printre complicaţiile bolii se numără creşterea riscului de infarct sau de accident vascular cerebral, pierderea vederii şi apariţia afecţiunilor renale.

În cazul în care medicul şi s-a recomandat tratament medicamentos pentru hipertensiune, urmează cu stricteţe recomandările medicului. În acelaşi timp, poţi recurge şi la câteva ajutoare naturale.

Remedii din natură contra hipertensiunii cu condimente, un ajutor puţin cunoscut

Pe lângă faptul că oferă o aromă deosebită preparatelor culinare, condimentele au şi proprietatea de a scădea tensiunea arterială. Cel mai recomandat este usturoiul proaspăt, deoarece relaxează vasele de sânge şi le dilată, ceea ce uşurează circulaţia sângelui prin vene şi artere. La fel de benefic este şi busuiocul, în special cel verde, întrucât are rol diuretic.

Busuiocul poate fi presărat în supe, paste şi salate. Un alt condiment care nu trebuie să lipsească din bucătăria ta dacă eşti hipertensiv şi ai diabet este scorţişoara. Ea reglează nivelul zahărului din sânge, cu efecte benefice în hipertensiune.

Remedii din natură contra hipertensiunii cu ceaiul de hibiscus - reduce presiunea sângelui

Poţi reduce tensiunea arterială cu 12% dacă ai hipertensiune de gradul I (140-159/90-99 mmHg) consumând 2 căni cu ceai de hibiscus de 2 ori pe zi. Îl poţi consuma rece sau cald, iar pentru un gust mai plăcut, poţi adăuga puţină miere. Şi efectul ceaiului de păducel este benefic împotriva valorilor crescute ale tensiunii.

Este plin de antioxidanţi care dilată vaselele de sânge şi îmbunătăţesc circulaţia sangvină. Păducelul este un ingredient des întâlnit în compoziţia produselor naturiste ce au rolul de a proteja sistemul cardiovascular. Ai grijă la alimentaţie Dacă vrei să-ţi păstrezi tensiunea în limite normale, din meniul tău săptămânal nu trebuie să lipsească alimentele bogate în acizi graşi Omega-3 (nuci, seminţe de in sau peşte gras), pentru că reglează tensiunea arterială.

Totodată, redu, pe cât posibil, consumul de sare, doza zilnică recomandată fiind de cel mult 4 g pe zi. Pentru a elimina excesul de sodiu, adică de sare, din sânge poţi consuma alimente bogate în potasiu: roşii, banane, fasole, prune, fructe uscate şi stafide.

Exerciţiile fizice regulate te ajută să-ţi menţii tensiunea sub control. Astfel, dacă faci sport cel puţin 30 de minute de 3 ori pe săptămână, tensiunea scade de la 160 mmHg la 140 mmHg, în decurs de câteva săptămâni. Şi plimbările sunt de folos dacă ai hipertensiune. Fie că te plimbi prin parc de câteva ori pe săptămână sau parcurgi pe jos câteva staţii de autobuz, activitatea fizică are un efect pozitiv asupra tensiunii arteriale.

* Renunţă la fumat.

* Redu consumul de cafea şi renunţă la alcool.

* Menţine colesterolul în limite normale.

* Slăbeşte dacă ai exces de kilograme.

Dr. Adriana Vlad, specialist homeopat, Clinica Elite-Nutriţie, Cluj

Hipertensiunea arterială se poate ţine sub control prin nutriţie şi suplimente nutritive. Printre alimentele cele mai recomandate pentru această afecţiune se numără usturoiul, leurda, pătrunjelul şi urzica. Dintre acestea, pătrunjelul este cel mai complex, deoarece, pe lângă efectul său diuretic şi antiadipos, este bogat în vitamine şi minerale.

Se consumă atât rădăcina, cât şi frunzele, întrucât au un aport semnificativ de clorofilă. Printre cele mai eficiente suplimentele nutritive cu efect hipotensiv putem specifica: talpa-gâştei, păducelul, valeriana, sulfina şi extractul de frasin. Valeriana este recomandată mai ales persoanelor agitate, care fac hipertensiune pe bază nervoasă. În crize hipertensive se administrează câte 2 capsule de 3 ori pe zi.