Proprietăţiile terapeutice ale uleiului esenţial de cimbru

2 jpg jpeg

Succesul uleiurilor esenţiale se datorează, în primul rând, şi oamenilor, care preferă din ce în ce mai mult alternative sănătoase de tratament în locul antibioticelor şi ale lor efecte secundare dăunătoare.

Alături de uleiul esenţial de rozmarin sau eucalipt, uleiul esenţial de cimbru nu se lasă mai prejos, fiind folosit şi chiar indicat în tratarea unor boli specifice femeilor.

Uleiul esenţial de cimbru - tratament pentru cancer

Cercetătorii de la Universitatea Celal Bayar din Turcia au observat că rata apariţiei cancerului este mult mai scăzută în rândul femeilor din zona mediteraneană decât al femeilor din America.

A apărut, astfel, întrebarea dacă nu cumva uleiul de cimbru - un ingredient atât de comun în bucătăria mediteraneană - reprezintă unul dintre motive.

Studiile asupra plantei i-au uimit pur şi simplu pe cercetători: uleiul de cimbru a omorât în proporţie de 97% celulele canceroase dezvoltate in vitro, după numai 72 de ore de tratament şi doar 0,05% soluţie folosită.

Astfel, în urma acestei descoperiri, cercetătorii nu se opresc aici şi încearcă dezvoltarea unor noi tratamente pentru femeile care suferă de cancer la sân.

De altfel, proprietăţile medicinale ale uleiului de cimbru sunt cunoscute încă din antichitate: este un puternic antioxidant şi un antiseptic dovedit, fiind folosit cu succes în medicina tradiţională chineză şi cea ayurvedică.

Alte beneficii ale uleiului esenţial de cimbru

Uleiul de cimbru conţine două componente esenţiale - caryophyllene şi camphene, cu puternice proprietăţi antiseptice şi antibacteriane, care împiedică dezvoltarea bacteriilor în interiorul şi în afara corpului:

- Tratează colita, colicile renale, infecţii ale organelor genitale, infecţii la nivelul uretrei, intestinelor sau sistemului respirator; - Un excelent cicatrizant (leziuni, acnee, variolă, rujeolă, răni etc); - Eficient în ameliorarea stărilor de nervozitate, stres şi anxietate; - Alină simptomele menstruale şi ale menopauzei; - Previne formarea celulitei; - Luptă împotriva insomniei; - Elimină mirosurile corporale neplăcute şi respiraţia urât mirositoare; - Îmbunătăţeşte circulaţia sangvină.