Prepararea ceaiului de ghimbir

1 2 jpg jpeg

Cu o istorie de aproape 2.000 de ani, ghimbirul nu este doar un condiment folosit în bucătărie, ci şi o plantă cu numeroase properietăţi terapeutice, fiind utilizat încă din cele mai vechi timpuri în medicina tradiţională chineză. Înrudit cu turmericul şi cu cardamonul, ghimbirul este o rădăcină folosită frecvent în compoziţia reţetelor naturiste.

În Asia, ghimbirul este considerat un antibiotic natural, în componenţa lui găsindu-se nu mai puţin de 500 de substanţe active. Are un gust puternic, şi are o cantitate însemnată de vitamine precum B1, B2, B3 şi B6, dar şi minerale cum ar fi calciu, fier, magneziu şi fosfor. Toate aceste proprietăţi transformă ghimbirul într-un „medicament” natural, recomandat în tratarea multor probleme de sănătate.

Ţine glicemia sub control

Cei care au nivelul glicemiei crescut şi vor să echilibreze valorile în mod natural, fără să recurgă la medicamente, pot încerca ceaiul din rădăcină de ghimbir. Cele mai recente cercetări au relevat faptul că această plantă are capacitatea de a reduce nivelul de zahăr din sânge. Poate fi consumat şi de către bolnavii de diabet, întrucât stimulează organismul să producă insulină.

  • Prepararea ceaiului de ghimbir pentru glicemie crescuta:

O linguriţă de ghimbir uscat se fierbe 5 minute în 250 ml de apă. Se lasă să se răcească puţin, după care se strecoară şi se consumă călduţ. Se bea câte o cană în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun.

Citeşte şi:

- Ghimbirul vă scapă de indigestie

- Efectele miraculoase ale mierii cu ghimbir

- Vrei să slăbeşti? vezi cum te ajută ghimbirul!

Tratează durerile de gât Fie că ai răcit sau ai tras aer rece în piept, ai senzaţia că mii de ace îţi înţeapă gâtul de fiecare dată când înghiţi. Uscăciunea gâtului, roşeaţa şi durerea locală accentuată sunt cele mai comune simptome ale faringitei şi ale amigdalitei. În acest caz, un sirop de ghimbir preparat în casă este remediul pe care ar fi bine să-l încerci.

  • Prepararea ceaiului de ghimbir pentru gat:

O linguriţă de ghimbir proaspăt ras se fierbe cu o cană de apă. După ce s-a răcit, pui ceaiul într-un borcan, adaugi 4-5 felii de lămâie şi 3 linguriţe cu miere. Îl dai la frigider până capătă consistenţa unui jeleu. La o cană de apă fierbinte se adaugă 2 linguri din compoziţie, se amestecă până se dizolvă şi se bea siropul cât mai cald.

Ghimbirul este benefic şi în cazul răcelii sau gripei. Combină o jumătate de lingură de pudră de ghimbir cu puţină scorţişoară. Fierbe amestecul 5 minute cu o cană de apă şi bea-l în fiecare seară, iar gripa va trece mult mai repede.

Te pregăteşti pentru un drum lung cu maşina sau cu trenul şi vrei să previi senzaţia de greaţă provocată de răul de mişcare? Datorită gustului dulce-acrişor şi a uleiurilor volatile din conţinutul rădăcinii de ghimbir, te vei putea bucura de o călătorie liniştită, în care să nu te confrunţi în mod constant cu senzaţia de greaţă. Cel mai bun remediu pentru această problemă este sucul de ghimbir.

  • Prepararea ceaiului de ghimbir pentru greata:

Amestecă în 500 ml de apă zeama de la 2 lămâi şi 2 linguriţe de pudră de ghimbir şi vei obţine o licoare aromată pe care o bei ori de câte ori simţi că-ţi este greaţă.

Sfat: Dacă nu ai timp să prepari această băutură poţi apela cu încredere la rădăcina proaspătă de ghimbir. Curăţă 2-3 bucăţele de dimensiunea unui cotor de măr şi mestecă-le la nevoie, iar efectul lor va fi imediat.

Prieten de încrede în călătorii

De ce este ghimbirul un aliat de încredere pentru persoanele care călătoresc mult, nimic mai simplu. Proprietăţile acestei plante deosebit de benefică pentru sănătate: ajută la „reglarea enzimelor digestive, care îmbunătăţesc asimilarea şi transportul substanţelor digestive spre ţesuturile organismului“, explică omul de ştiinţă Jaishree Bhattacharjee.

Mai mult, atunci când ai rău de maşină, ţine o feliuţă de ghimbir în gură şi vei vedea că senzaţia de rău dispare.

Pe lângă faptul că este un remediu eficient pentru întărirea sistemului imunitar, ghimbirul şi-a dovedit calităţile şi în calmarea durerilor articulare şi musculare.

Amestecă pudră de ghimbir cu câteva picături de ulei de ricin şi masează zona dureroasă. Este un tratament rapid pentru a trata gâtul înţepenit şi durerile de articulaţii ori cele reumatismale.

Ghimbirul, remediu anticancer

Consumat cu regularitate, ghimbirul contribuie la prevenirea cancerului. De altfel, un studiu recent arată că pudra de ghimbir ajută la distrugerea celulelor canceroase în cazul femeilor diagnosticate cu cancer ovarian.

În plus, cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Rochester din SUA au constatat că persoanele care fac chimioterapie resimt mai puţin efectele adverse ale tratamentului dacă iau zilnic câte o jumătate de linguriţă de ghimbir.

Pont: Compresele cu ceai fierbinte de ghimbir puse pe încheieturile mâinilor şi ale picioarelor reduc durerile reumatice.