Pătlagina, remediul care te scapă de tuse

Pătlagina creşte prin păşuni şi pe marginea drumurilor. În scop naturist, de la plantă se folosesc cu precădere frunzele, atât proaspete, cât şi uscate în locuri aerisite şi cu umbră.
Acestea nu au un miros specific, ci doar un gust acrişor-amărui. Pentru a beneficia de principiile lor active, frunzele trebuie recoltate în timpul înfloririi.
Patlagina este de ajutor în ulcerul gastric
Pentru că planta are acţiune cicatrizantă, leacurile pe bază de pătlagină sunt indicate în ulcerul gastric şi în gastritele hiperacide. Dacă suferi de una dintre aceste boli, consumă câte 2-3 vârfuri de cuţit de pudră de frunze uscate de pătlagină, de 2-3 ori pe zi.
Patlagina calmează episoadele de tuse
Simptom al afecţiunilor respiratorii, tusea poate crea disconfort. Un remediu care o calmează este siropul de pătlagină. Spală 4 mâini de frunze de pătlagină, toacă-le şi pune-le într-un vas încăpător. Adaugă 300 g de zahăr nerafinat.
Fierbe amestecul la foc mic, până când se formează un lichid vâscos. Când se răceşte adaugă şi 250 g de miere. Toarnă preparatul în recipiente de sticlă şi ţine-le la frigider. Consumă zilnic câte o lingură de sirop. Leacul este de ajutor şi în caz de laringită, boli de ficat şi de rinichi.
Patlagina este adjuvant în astm bronşic
Pe lângă tratamentul recomandat de medic, în astmul bronşic este indicată şi infuzia de frunze de pătlagină, pe care o prepari astfel: amestecă în părţi egale frunze de pătlagină mărunţite şi cimbru.
Pune o linguriţă din preparat într-un vas, după care toarnă 200 ml de apă clocotită, în care s-a fiert o felie de lămâie fără coajă. Lasă amestecul la infuzat jumătate de minut. Bea infuzia de câte 4-5 ori, cât mai caldă.
Daca esti racit, foloseste patlagina
Îţi curge nasul şi te doare gâtul? Dacă medicul ţi-a confirmat că eşti răcit, urmează o cură cu tinctură de pătlagină. Pune 2 mâini de frunze proaspete de pătlagină într-o sticlă şi toarnă alcool sau ţuică, până când recipientul se umple.
Ţine vasul într-un loc răcoros, 15 zile, după care strecoară şi depozitează amestecul în sticluţe închise la culoare. Consumă câte 15 picături de tinctură pe zi, diluate în jumătate de pahar de apă.
Patlagina este recomandată în afecţiunile bucale
În caz de stomatite, laringite şi traheite, încearcă gargara cu infuzie de pătlagină (2 linguri de frunze uscate şi mărunţite, la 200 ml de apă clocotită, se lasă la infuzat 10-15 minute. Gargara se face când infuzia ajunge la temeperatura camerei). Repetă procedeul de mai multe ori pe zi, până vezi îmbunătăţiri.
Patlagina mai ajuta si la vindecarea rănilor
Tăieturile, crăpăturile pielii, înţepăturile de viespe se cicatrizează mai repede dacă aplici pe locul afectat cataplasme din frunze proaspete de pătlagină zdrobite.
Frunzele de pătlagină sunt recomandate şi pentru tratarea iritaţiilor pielii. Fierbe 20 de minute, în 3 l de apă, 100 g de frunze de pătlagină proaspete şi mărunţite. Lasă amestecul deoparte şi acoperă-l pentru 30 de minute. Strecoară preparatul şi toarnă-l în apa din cadă. Ai grijă ca baia să nu dureze mai mult de 20 de minute!
De ajutor în iritaţiile pielii este şi crema pe care o obţii din amestecarea a 15 g extract de pătlagină, 5 g lanolină şi 10 g vaselină. Întinde produsul pe zona afectată, până când iritaţia dispare.
Alte beneficii ale plantei
1. În guşă, aplică pe gât cataplasme din frunze proaspete de pătlagină, peste care ai pus puţină sare şi pe care le fricţionezi între mâini.
2. Furunculele se oblojesc cu frunze de pătlagină opărite, unse cu puţin unt şi smântână.
3. Decoctul de frunze de pătlagină ( 2 linguri de frunze uscate la 500 ml de apă, se fierb 10-15 minute) este un leac recomandat în tuberculoză. Se beau câte 3 căni pe zi, 6 săptămâni.
Bine de ştiut: Siropul de pătlagină este un remediu eficient în eliminarea viermilor intenstinali.