Năsturelul stopează tumorile

1 2 jpg jpeg

Recent, specialiştii în terapii complementare de la Universitatea Southampton, Marea Britanie, au descoperit că această plantă poate să prevină formarea cancerului de sân şi dezvoltarea tumorilor.

Cercetătorii britanici au constatat că persoanele care consumau câte 80 g de năsturel pe zi sub formă de salată sau de suc (echivalentul unui bol de cereale) aveau un nivel mult mai mare de molecule capabile să lupte împotriva cancerului, efect manifestat la doar câteva ore de la consumarea dozei de salată de năsturel.

Specialiştii spun că tocmai substanţa care conferă plantei gustul condimentat împiedică o proteină importantă în dezvoltarea cancerului să aprovizioneze cu sânge şi cu oxigen tumoarea, încât aceasta nu mai are cu ce să se hrănească.