Leacuri de tot felul pentru bronşită
Tusea puternică şi respiraţia grea şi şuierătoare sunt câteva dintre simptomele bronşitei. Dacă tusea nu se ameliorează în timp de trei zile, dacă apare febra, iar în expectoraţie se observă sânge, este vorba de o afecţiune cronică.
Un calmant redutabil
Un calmant foarte bun pentru tuse şi pentru bronşite este ridichea neagră, indicată atât adulţilor, cât şi copiilor. Ridichea neagră este eficientă sub formă de salată asezonată cu ulei de măsline sau de sirop cu miere. Această rădăcinoasă conţine minerale (potasiu, magneziu, zinc), vitamine: A, B şi C. Siropul de ridiche neagră cu miere calmează tusea şi uşurează eliminarea mucozităţilor. Leacul acesta îl prepari foarte uşor în casă: faci o scobitură în miezul ridichiei pe care o umpli cu miere. Ridichea trebuie s-o păstrezi la un loc călduros timp de 24 de ore. Din siropul care se adună în scobitura ridichei, adulţii pot lua câte trei-patru linguri pe zi, iar copiilor le administrezi doar una.
Alte leacuri antivirale
Mărarul este un excelent antiviral. Se poate consuma zilnic (cel puţin două legături) în amestec cu morcovi şi varză în salate, pregătite pentru mesele de prânz şi pentru cină. Porumbul fiert are un conţinut bogat în minerale şi în vitamine, substanţe care întăresc sistemul imunitar. Puterea terapeutică a porumbului creşte când este adăugat în salatele cu rădăcinoase-morcovi, ţelină şi sfeclă roşie. Este bine să consumi astfel de alimente hrănitoare şi uşor digerabile, de mare ajutor în terapia antivirozelor.
Plantele cu efect preventiv
Cătina, în amestec cu miere şi nuci, preparat care poate fi procurat din magazile Plafar, nu trebuie să lipsească din farmacia casei, mai ales în sezonul gripelor. Această „bombă” de vitamine distruge formele cele mai rezistente de viruşi şi uşurează respiraţia.
Pentru bronşita cronică sunt benefice infuziile de plante. Iată un amestec de plante foarte utile în combaterea acestei afecţiuni: câte o linguriţă de pătlagină, de anason, de cimbrişor şi câte două linguriţe de muguri de plop şi ciuboţica cucului. Se prepară infuzie dintr-o linguriţă de amestec la o cană cu apă clocotită şi se beau câte două căni pe zi.
Nu uitaţi de curele cu drojdie de bere, lăptişor de matcă pur, sirop de smochine şi de muguri de pin.