Creţuşca sau aspirina fără reţetă

1 2 jpg jpeg

Creţuşca (Filipendula Ulmaria) este recunoscută pentru proprietăţile sale medicinale, fiind o sursă de acid salicilic, principalul component al aspirinei. Numele vechi al plantei a fost spirea (ulmaria) din care a derivat numele medicamentului.

Creţuşca este o plantă cu flori galben pal, mici şi parfumate, are tulpina brun roşcată, de până la 1,5 metri înălţime, şi frunze mari, verzi. Înfloreşte începând cu luna iunie şi până în august.

A fost considerată o plantă sacră în ritualurile celtice antice, ceea ce, inevitabil, a dat naştere unor mituri despre proprietăţile sale. În trecut, se credea că planta induce un somn din care nu se mai putea trezi nimeni. Pe de altă parte, miresele le preferau în buchetele de flori, crezându-se ca aduc prosperitate, noroc şi linişte sufletească.

În remediile naturiste se foloseşte întreaga plantă, fiind bogată în uleiuri volatile, salicilat de metil, tanin, mucilagii, flavonoide şi glicozide fenolice.

Tratează migrenele şi reumatismul

Ca şi în cazul aspirinei, creţuşca este folosită cu precădere pentru a calma durerea. Este recomandată în tratarea migrenelor, a răcelilor şi a durerilor cauzate de reumatism.

Planta este utilizată şi ca diuretic antiseptic, pentru diaree, mai ales la copii. Datorită conţinutului de mucilagii, creţuşca este ideală şi pentru tratarea problemelor mucoasei stomacului: precum gastrita şi ulcerul. De asemenea, creţuşca reduce aciditatea din stomac şi este recomandată pentru cei cu boli reumatice deoarece elimină acidul uric în exces.

Fiecare problemă cu remediul ei

· Pentru tratarea migrenelor şi a răcelilor, ai nevoie de 1 litru de apă fierbinte, dar nu fiartă, şi de 2 linguri de flori uscate. Acoperi şi le laşi la infuzat 10 minute. Trebuie să bei 3-4 căni de ceai cald pe zi, între mese.

· În cazul disconfortului digestiv, se recomandă acelaşi ceai, dar băut rece.

· Ca tratament antidepresiv, fierbe la foc mic 2 linguri de flori de creţuşcă în 500 ml de apă. Ceaiul se bea fierbinte.

· Pentru a scăpa de transpiraţia excesivă, ai nevoie de o infuzie concentrată de ceai. Pui 2 linguri de flori proaspete la o cană de apă fiartă. Acoperi 20 de minute şi apoi bei întreaga cantitate.

· Pentru tratarea febrei la adulţi, foloseşte întreaga plantă – florile, frunzele şi rădăcina – le toci mărunt şi pui două linguri la o cană de apă fierbinte. Laşi la infuzat 20 de minute şi bei câte 1 cană pe zi.

· În cazul afecţiunilor reumatice şi al nevralgiilor, înmoi comprese în infuzie de creţuşcă şi aplici direct pe articulaţiile afectate.

Bine de ştiut!

Datorită conţinutului de acid salicilic, creţuşca nu este recomandată celor cu sensibilitate la aspirină (salicilaţi). Planta nu ar trebui să fie utilizată în tratarea febrei copiilor, din cauza riscului de apariţie a sindromului Reye (caracterizat de encefalopatie şi insuficienţă hepatică). De asemenea, este contraindicată şi celor cu sângerări interne.