Coriandrul alungă neplăcerile digestive

1 2 jpg jpeg

Mierea de coriandru, balsam pentru stomac Persoanele care suferă de ulcer sau de gastrită hiperacidă pot consuma până la opt linguriţe de miere de coriandru pe zi. Este un tip de miere pentru care se foloseşte coriandru recoltat numai în zona Dobrogei.

Cristalizarea îi confirmă orginalitatea. Este bogată în antioxidanţi şi alţi compuşi valoroşi pentru sănătate. Datorită pH-ului său alcalin, acţionează ca un veritabil pansament pentru stomac. Mai mult, protejează ficatul şi tratează şi alte probleme digestive: balonare, constipaţie, indigestie.

Coriandrul ajută şi la calmarea durerilor abdominale şi la favorizarea eliminării gazelor intestinale dacă este luat sub formă de ulei esenţial. Într-o linguriţă cu miere, se pun 3-4 picături de ulei şi se repetă procedura de 3 ori pe zi.

Acest tip de ulei îmbunătăţeşte şi activitatea stomacului, fiind ideal după mesele copioase, când tranzitul digestiv în general este îngreunat.

De asemenea, alungă paraziţii intestinali, stările de greaţă şi diareea. Pentru a obţine rezultate bune pe termen lung, este indicată administrarea uleiului pe o perioadă de până la o lună şi jumătate.

Atât aciditatea stomacală, cât şi durerile cauzate de gastrită sunt eliminate cu puţin oţet de mere şi coriandru. Sunt de ajuns 3 linguriţe de oţet într-un pahar cu apă la temperatura camerei pentru a scăpa de arsuri. Este un remediu care alungă şi crampele intestinale.

În plus, dacă este adăugat în salate, acest oţet are efectul de a stimula digestia. Pentru a nu-şi pierde din proprietăţi, trebuie păstrat într-un loc răcoros şi ferit de lumină.

Persoanele care n-au poftă de mâncare şi cele care se confruntă cu balonarea şi flatulenţa pot lua 3 căni de ceai de coriandru pe zi, înaintea meselor principale.

Ceaiul se prepară prin infuzarea timp de 15-20 de minute a unei linguriţe de seminţe de coriandru zdrobite în 250 ml de apă clocotită. Pentru stimularea digestiei, ceaiul acţionează mai bine dacă este luat după masă.

Alături de mentă şi siminoc, seminţele de coriandru susţin buna funcţionare a ficatului şi colecistului. Se face un amestec de 2 linguriţe de siminoc, 2 de mentă şi una de coriandru.

Din el se ia o lingură şi se combină cu 2 căni de apă clocotită. După o jumătate de oră, se strecoară şi se bea în 3 etape, de-a lungul unei zile, înaintea mesei.

Folosite în diverse preparate, cum sunt supele, ciorbele şi pastele, seminţele de coriandru stimulează secreţia de bilă, ceea ce contribuie la o mai bună digestie.

În plus, asigură eliminarea gazelor intestinale şi previn diareea. O altă variantă de a le consuma în aceste scopuri este să fie zdrobite seminţe de coriandru, cam atât cât intră într-o linguriţă, şi să fie lăsate 15 minute într-o cană plină cu apă clocotită. Procedura trebuie repetată de 3 ori de-a lungul unei zile pentru o mai mare eficacitate.

... ceaiul de coriandru este util pentru femei, întrucât calmează crampele menstruale, stimulează lactaţia şi reduce modificările hormonale manifestate prin dereglarea menstruaţiei.