Ceaiuri de băut toamna

1 2 jpg jpeg

Anotimpul ploios a început să se instaleze încet, dar sigur, iar odată cu el vin şi oboseala, stresul şi anxietatea. Frigul aduce multe probleme la nivelul corpului, mai ales atunci când se schimbă anotimpurile, iar organismul trebuie să se adapteze. Tomna este momentul propice pentru mulţi viruşi şi bacterii, ce se pot dezvolta cu uşurinţă în organismele slăbite.

Ceaiurile sunt o metodă excelentă de a trece peste aceste probleme, de a ne încălzi organismul şi a ne face toamna mai frumoasă. Mulţi medici au recunoscut faptul că pentru fiecare boală a crescut o plantă mică. Plantele pot ajuta, de altfel, şi în boli grave, inclusiv cele canceroase.

Ceaiuri de băut toamna – scapă de răceli această toamnă cu ceaiuri

Prepararea ceaiului este o artă în cultura chinezească, o artă ce ar trebui dezvoltată şi în ţara noastră, care se bucură de o varietate atât de largă de plante medicinale aromate. La infuziile cu plante proaspete, acestea trebuie păstrate într-un vas de sticlă sau nemetalic. Apa se pune la fiert, se lasă să dea în clocot şi se toarnă apoi peste plantele pregătite.

Plantele proaspete se lasă în vas 1-2 minute, astfel că ceaiul trebuie să fie deschis la culoare. La infuziile cu plante uscate, acestea se lasă în apa clocotită 5-10 minute maxim. Rădăcinile se lasă la fiert în apă şi după primul clocot se ţin 3 minute pe foc.

Unul dintre cele mai bune ceaiuri de băut toamna este ceaiul de măceşe. Măceşele conţin o cantitate semnificativă de vitamina C, vitamina cu numeroase proprietăţi, care ajută organismul să treacă mai uşor prin perioadele de schimbări de temperatură, perioade de stres şi oboseală.

De altfel, această vitamină este una dintre cele mai importante pentru desfăşurarea proceselor biologice vitale: sinteza hormonilor corticosuprarenali, transformarea acidului folic în acid folinic şi transferinei în feritină. Un alt rol de bază îi revine în metabolizarea şi eliminarea medicamentelor luate în plus. Tot vitamina C are un rol important în răspunsul imunitar la stres şi la infecţiile bacteriene şi virale.

Ceaiuri de băut toamna – ceaiul de măceşe şi ceaiul de busuioc, excelente pentru anotimpul ploios

Ceaiul de busuioc este un alt tip de ceai excelent pentru toamnă. Datorită aromei puternice, acest ceai este foarte plăcut la gust şi are o mulţime de efecte pozitive. Busuiocul este recomandat în afecţiunile respiratorii, precum bronşite, tuse sau sinuzite. Este un stimulant foarte bun al sistemului imunitar în guturai, gripă, răceli, boli infecţioase. În plus, ceaiul de busuioc se recomandă şi în afecţiunile sistemului nervos, în cazurile de anxietate, oboseală, insomnie, tensiune nervoasă şi migrene.

Un alt ceai excelent pentru revigorare este ceaiul de cimbrişor de câmp, care are efecte benefice şi în afecţiunile respiratorii. Însă, este un ceai plăcut, aromat şi care dă energia necesară de a trece peste probleme zilnice. Ar trebui să mai includem în lista ceaiurilor de toamnă şi ceaiul de sunătoare, care linişteşte sistemul nervos, ceaiul de tei, care este excelent pentru perioadele de insomnie, ceaiul de muşeţel, excelent pentru infecţii.

Ceaiuri de băut toamna – ceaiul verde, te ajută să te menţii în anotimpul rece

Nu trebuie să uităm de înlocuitorii de cafea, pentru cei ce vor să facă o pauză, ceaiul negru şi ceaiul verde. Ceaiul verde este recunoscut pentru puterea de a scădea drastic colesterolul şi pentru reducerea grăsimii corporale. Având în vedere că urmează o perioadă în care organismul va simţi nevoia de mai multe grăsimi, ceaiul verde nu ar trebui să lipsească din dieta zilnică. Făcut dimineaţa, pus într-un termos şi băut pe toată perioada zilei, acest ceai vă va da tonusul şi vitalitatea necesară unei zile de stres.