Ceaiul verde, bun după beţie
Beţi zeamă de varză
Zeama de varză e cea mai eficientă împotriva mahmurelii. Pentru ca aceasta să-şi facă efectul repede se recomandă să se bea câte 200 ml din oră în oră, timp de jumătate de zi. Însă nu doar zeama de varză e eficientă împotriva mahmurelii, ci şi murăturile, deoarece sarea combate deshidratarea care apare pe fondul consumului excesiv de alcool.
Menta, pentru starea de greaţă
Stările de greaţă, care sunt inevitabile după un consum mai mare de băuturi alcoolice, pot fi eliminate cu ajutorul ceaiului de mentă. În jumătate de litru de apă se opăresc 50 de grame de plantă. După cinci minute, amestecul se ia de pe foc şi se lasă un sfert de oră la infuzat. Se strecoară şi se beau maximum două căni de ceai pe zi, cu înghiţituri mici.
Mierea din gălbenele, soluţie antimahmureală
Un alt remediu care dă rezultate excelente în eliminarea efectelor mahmurelii e mierea de gălbenele. Ai nevoie de 200 grame de gălbenele, pe care le pui la fiert într-un litru de apă.
După ce amestecul a dat în clocot de patru-cinci ori, ia oala de pe foc. Strecoară amestecul, adaugă un kilogram de zahăr şi zeama de la o jumătate de lămâie. Fierbe amestecul din nou, în baie de aburi, până când siropul se leagă bine.
Anghinarea este bună pentru ficat
Pe lângă celelalte neplăceri provocate de băutura în exces, mai pot apărea dereglări şi la nivelul ficatului. În acest sens, se recomandă un ceai de anghinare, deoarece are rolul de a regenera celulele hepatice şi de a stimula secreţia biliară.
Infuzia se prepară din două linguriţe de plantă şi 300 ml de apă clocotită. Ceaiul se poate bea atât înainte, cât şi după ce consumi o cantitate mai mare de alcool.
Aşa alungi migrena
Chinul durerilor de cap de a doua zi poate fi oprit cu ajutorul ceaiului verde, bogat în antioxidanţi. Pune trei linguriţe de plantă la 600 ml de apă clocotită şi lasă să infuzeze.
Apoi adaugă o linguriţă de miere de albine, 200 ml de apă minerală şi un vârf de sare iodată. Iar pentru a mai atenua din gustul amar pune în ceai şi zeama de la o lămâie.