Ceaiul mate previne ateroscleroza

1 2 jpg jpeg

Preparată fiind din Yerba mate, ceaiul cu acelaşi nume este o băutură tradiţională în multe ţări din America de Sud, având diverse beneficii pentru cei care îl consumă în mod regulat. Se obţine din frunzele şi tulpinile unui arbore nativ din pădurile subtropicale din Paraguay, Brazilia şi Argentina.

Din anul 1964, când Institutul Pasteur din Franţa i-a studiat componenţa, ceaiul a devenit cunoscut ca fiind plin de vitamine şi minerale benefice organismului uman.

Află care sunt cele mai frecvente boli cardiovasculare AICI

Antioxidant şi depurativ

O infuzie nutritivă, comparată în mod frecvent cu ceaiul verde, deoarece are compuşi similari, dar care s-a dovedit a fi mult mai nutritivă decât acesta, fiind în egală măsură o băutură stimulentă, bogată în nutrimenţi.

Este bogat în vitamine precum vitamina A, vitamina C, E şi vitamine din complexul B, conţine calciu, fier, mangan, potasiu, magneziu, fosfor şi zinc. Datorită compuşilor antioxidanţi, precum polifenoli, tanini şi flavonoli acesta oferă un puternic efect depurativ şi protejează vasele de sânge.

Stimulează digestia şi ajută la slăbit

Stimulează producerea bilei şi a acidului gastric care favorizează o bună digestie. Totodată, acest ceai are efect benefic şi asupra tranzitului intestinal, ajutând la eliminarea toxinelor, a rezidurilor şi la purificarea întregului organism. Datorită faptului că oferă o senzaţie de saţietate ajută la controlul greutăţii corporale, favorizând pierderea surplusului de kilograme în cazul în care apelezi la o dietă echilibrată şi sport efectuat constant.

Citeşte şi: Scăderea în greutate previne ateroscleroza

Întăreşte sistemul imunitar

Are o contribuţie deosebită la îmbunătăţirea metabolismului carbohidraţilor şi grăsimilor, fapt care conferă un randament fizic mai bun. Consumat cu regularitate poate reduce timpul de recuperare după diverse afecţiuni, calmează durerile musculare după un antrenament fizic intens şi previne acumularea acidului lactic în muşchi.

Protejează organismul de posibile boli şi accelerează recuperarea după o infecţie avută.

Contraindicaţii

Ca orice alt produs care conţine cofeină, ceaiul mate este contraindicat femeilor gravide, cât şi persoanelor care suferă de hiperaciditate gastrică, deoarece stimulează creşterea acidului gastric.