Ceaiul de nuc combate transpiraţia

1 2 jpg jpeg

De ce transpirăm?

Secreţia sudorală excesivă poartă denumirea de hiperhidroză. Poate surveni la orice vârstă, indiferent de sex şi se manifestă indiferent de anotimp şi de temperatura mediului înconjurător.

Afectează predominant palmele, tălpile, axilele şi fruntea şi poate apărea ca atare sau se poate manifesta în cadrul unor boli interne precum episoadele de hipoglicemie din cadrul diabetului zaharat, atacurile de panică sau puseele hipertensive.

Ce putem face?

Se recomandă menţinerea unei igiene riguroase prin spălare zilnică cu apă şi săpun şi utilizarea deodorantelor şi a antiperspirantelor „soft” (fără alcool) în regiunea axilară. De asemenea se recomandă utilizarea pudrei de talc.

Alte măsuri utile sunt evitarea oboselii şi a stresului şi purtarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte lejere, din materiale naturale care asigură o ventilare normală a pielii şi care nu produc iritaţii. Dacă toate aceste metode nu sunt eficiente, medicul dermatolog poate prescrie soluţii speciale care se prepară în farmacie.

Ceaiul de nuc combate transpiraţia - cum se prepara

Printre plantele antisudorifice pe care le puteţi folosi, se numără în primul rând frunzele de nuc - se face o infuzie (apa se fierbe şi apoi se adaugă planta uscată şi mărunţită), o linguriţă de ceai la o cană cu apă. Puteţi consuma până la două căni pe zi. Aceleaşi frunze le puteţi utiliza într-o formă mai concentrată (infuzie cu patru linguri la o cană cu apă), din care consumaţi trei linguri pe zi.