Beneficiile lavandei pentru sănătate

2 2 jpg jpeg

Este bună în caz de insomnii

Uleiul esenţial de lavandă ajută în caz de insomnii. Pui câteva picături într-un bol cu apă caldă, nu mai mult de două-trei şi inspiri adânc. Starea de bine te va cuprinde destul de repede. Te calmează dacă ai avut o zi proastă. Stările de irascibilitate, depresia, durerile de cap dispar în scurt timp.

Utilă în tulburări gastro-intestinale

Are efect antispastic, este utilă în combaterea problemelor digestive cauzate de stres sau nervozitate. De asemenea, tratamentele cu lavandă se recomandă şi dacă suferi de probleme respiratorii, precum astm şi răceli.

Extrapont

Levănţica ajută în cazul migrenelor şi durerilor de cap.

Lavanda este de ajutor dacă suferi de eczeme, arsuri minore, psoriazis, înţepături de insecte. Are acţiune antibacteriană, fiind utilă pentru curăţarea rănilor. Are şi o puternică acţiune antiseptică.

Combate acneea

Uleiul esenţial de lavandă este ideal şi în tratamentele cosmetice, fiind un ulei care se potriveşte pentru toate tipurile de piele. Folosită în măşti şi alte produse destinate îngrijirii pielii, lavanda diminuează ridurile şi previne formarea altora, are efect cicatrizant asupra semnelor lăsate de acnee.

Lavanda nu este recomandată persoanelor care iau medicamente anticoagulante. Lavanda nu este indicată nici pentru femeile gravide, în primele trei luni de sarcină. Oricum, este mai bine să ceară sfatul medicului.