Alungă depresia cu mentă şi sunătoare
Usturoiul, nucile, migdalele, alunele, laptele şi brânzeturile sunt alimentele recomandate de nutriţionişti pentru întărirea sistemului nervos.
Plantele sunt însă aliatul cel mai sigur împotriva simptomelor depresiei. Iată o reţetă indiană de plante cu miere, eficientă în tratamentul depresiilor asociate anotimpului rece.
Aveţi nevoie de următoarele plante, în cantităţi egale: obligeană, lemn dulce, ghimbir, mentă, sunătoare, lemnul domnului, busuioc, roiniţă, gotu kola. Măcinaţi plantele foarte fin, cu ajutorul unei râşniţe de cafea, şi amestecaţi pulberea rezultată cu miere, până obţineţi o pastă fină.
Luaţi câte o lingură de patru ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. Este de preferat să administraţi acest remediu la ore fixe, în cele patru momente-cheie ale zilei, la trezire, la amiază, la apusul soarelui şi înainte de culcare.
Este foarte important să urmaţi acest tratament timp de minimum trei luni, fără întrerupere. După vindecare, pentru stabilizarea efectelor, este indicat să continuaţi tratamentul pe o perioadă egală cu jumătate din perioada necesară pentru vindecare.
Dacă nu găsiţi toate plantele prescrise, realizaţi tratamentul doar cu cele pe care le puteţi procura. Prin administrarea sublinguală, principiile active se absorb foarte rapid în sânge, iar efectele se văd mult mai repede.
Această metodă este de 5-10 ori mai eficientă decât infuzia sau decoctul, pentru că plantele nu sunt degradate prin temperaturile ridicate. Înainte de a înghiţi plantele, ţineţi-le timp de 15 minute sub limbă. Vindecarea va apărea mult mai repede, dacă tratamentul va fi administrat regulat şi sistematic.
Cura cu drojdie de bere
Această cură e foarte eficientă pentru că alimentează organismul cu vitamine din grupa B. Luaţi două linguriţe de drojdie amestecate cu o linguriţă de miere pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de masa principală. O cură cu drojdie de bere durează două săptămâni.
Cura cu polen
Luaţi o linguriţă de polen în fiecare zi, de preferat dimineaţa, cu 30 de minute înainte de micul dejun. Ţineţi în gură şi mestecaţi cât mai mult. Este important să consumaţi polen cu regularitate, în fiecare zi. Cura durează 60 de zile.
Cura cu fructe uscate
Lăsaţi la înmuiat în apă peste noapte două curmale, două migdale, o smochină şi 5 stafide negre. Consumaţi la micul dejun atât lichidul, cât şi fructele înmuiate.
Supliment alimentar ayurveda
Aswaghandha Rasayan este un tonic natural ayurvedic complet, din categoria suplimentelor alimentare, obţinut dintr-un amestec de plante medicinale indiene, cunoscute pentru capacitatea lor de revigorare şi tonifiere a organismului.
Previne uzura fizică şi psihică, înlătura stările de oboseală, stresul sau depresia. Are un efect revigorant şi regenerant, măreşte capacitatea de adaptare şi rezistenţa organismului.
Amână procesul de îmbătrânire, ajută la formarea de celule, ţesuturi noi şi sănătoase. Poate fi procurat din magazinele cu produse ayurveda.