5 mirodenii şi plante utile în lupta contra cancerului
Usturoiul previne cancerul mamar
Are în compoziţia lui seleniu, sulf, arginină, flavonoide, alicină, datorită cărora ajută în prevenirea mai multor tipuri de cancer cum ar fi cel mamar, de esofag, de stomac, de pancreas sau de colon.
Usturoiul stopează apariţia infecţiilor bacteriene şi stimulează regenerarea celulară.
Scorţişoara previne cancerul pancreatic
O jumătate de linguriţă de scorţişoară consumată în fiecare zi are puterea de a preveni cancerul.
Nu numai că îţi aduce un plus de fier şi de calciu, ci şi opreşte dezvoltarea tumorilor şi a inflamaţiilor produse de bacteria Helicobacter Pylori, cauze posibile ale cancerului de stomac şi pancreatic.
Tinctura de piper încetineşte procesul de dezvoltare a tumorilor
Extractul de piper este utilizat în medicina naturistă ca antioxidant şi anticancer. Tinctura de piper previne cancerul şi inhibă dezvoltarea celulelor canceroase în cancerul de sân. Sunt necesare 12 picături de tinctură în fiecare zi.
Oregano combate cancerul de prostată
Bogat în flavonoide şi acizi fenolici, oregano este un condiment cu efect antioxindant, pe care-l poţi folosi cu încredere în salate, în sosurile cu roşii, la grătar, în mâncărurile cu carne de vită sau picante.
Are şi acţiune antimicrobiană, fiind util în combaterea bacteriei Listeria monocytogenes, cauza bolii listerioză, periculoasă pentru femeile însărcinate şi pentru făt, putând duce la naştere prematură.
Mai mult, datorită substanţelor antimicrobiene pe care le conţine, oregano opreşte dezvoltarea celulelor canceroase maligne, mai ales în cazul cancerului de prostată.
Ardeii iuţi stopează evoluţia cancerului
Poate că ştiai că ardeiul iute taie pofta de mâncare, topeşte grăsimile şi scade tensiunea arterială, dar se pare că este eficace şi pentru prevenirea cancerului.
Datorită capsaicinei, substanţa pe care o au ardeii iuţi în compoziţie, sunt utili în combatarea formării celulelor canceroase. Cercetările făcute pe cobai au demonstrat că substanţa din ardeii iuţi, capsaicina distruge celulele canceroase în cancerul de prostată, prin stoparea dezvoltării lor.