4 ceaiuri care fac minuni pentru ten
Ceaiul negru
Unul dintre remediile eficiente când ai tenul obosit este ceaiul negru. Reduce şi pungile de sub ochi, dacă aplici câte un pliculeţ de ceai negru, după ce l-ai fiert un sfert de oră şi l-ai lăsat să se răcească, la frigider câteva zeci de minute. După ce vei aplica acest tratament, pielea şi faţa ta vor arăta mult mai proaspete.
Ceaiul de muşeţel
Muşeţelul are efecte antiinflamatoare, de aceea ajută în caz de acnee. Îţi clăteşti tenul de două-trei ori pe zi cu un disc demachiant pe care l-ai înmuiat în ceai de muşeţel.
Muşeţelul are şi proprietăţi antibacteriene şi are şi efecte calmante. Totodată, este indicat şi pentru reducerea petelor maronii de pe faţă.
Ceaiul verde
Un alt ceai benefic pentru ten este cel verde, datorită rolului puternic hidratant. De asemenea, îţi face tenul proaspăt, dacă îl aplici dimineaţa, după o noapte în care nu te-ai odihnit cum trebuie.
Într-o cană cu apă caldă pui un pliculet de ceai verde şi-l laşi la infuzat cinci minute, apoi înmoi o discheta demachiantă în ceaiul obţinut şi aplici pe faţă. Laşi să acţioneze 10 minute, după care clăteşti cu apă călduţă. Eczemele pot fi vindecate mai uşor dacă aplici puţin ulei de măsline.
Ceaiul de brusture
Datorită acţiunii sale detoxifiante, ceaiul de brusture este de ajutor celor care suferă de dermatită seboreică, dar şi de acnee. Poţi să îţi clăteşti faţa cu ceai de brusture şi înainte să mergi la plajă, pentru că te protejează împotriva razelor UV.
Poţi face o cură de două-trei săptămâni, perioadă în care să aplici zilnic pe ten, de una-două ori, ceaiul de brusture. Pielea va deveni strălucitoare.