Vinetele vă protejează inima

1 2 jpg jpeg

Nu îngraşă. Vinetele sunt legume sărace în calorii, neavând o densitate energetică prea mare. Drept urmare, ele nu îngraşă. Aşadar, le puteţi consuma fără a sta prea mult pe gânduri. Nu au nici un efect negativ asupra siluetei. Singura condiţie e să nu le consumăm prăjite, cu mult ulei sau sub formă de salată cu sos de maioneză.

Previn apariţia cancerului. Mai mult, studiile realizate de cercetătorii japonezi au arătat că vinetele, datorită conţinutului de substanţe antioxidante, ajută la scăderea incidenţei cancerului. S-a constatat că e a doua legumă, după varză, care dă rezultate în lupta împotriva acestei boli necruţătoare.

Sunt bogate în vitamine. Vă temeţi de astenia de toamnă, care ne bate la uşă? Mâncaţi vinete! Nutriţioniştii apreciază că vinetele sunt un adevărat izvor de vitamine şi minerale pentru organismul nostru.

Protejează inima. În afara conţinutului foarte ridicat de apă (93%), vinetele conţin potasiu, mineral care ajută la stimularea inimii, calciu, pentru întărirea sistemului osos, vitamina A şi C, pentru întărirea sistemului imunitar.

Scad colesterolul rău. Vinetele conţin multă apă şi fibre, dar foarte puţine calorii, calmând atât foamea, cât şi setea, fără a îngrăşa. Fibrele pe care acestea le conţin ajută la stimularea metabolismului, scăzând nivelul de colesterol.

Combat insomniile. Aceste legume au un efect calmant datorită magneziului, ceea ce le-ar putea încadra în clasa antidepresivelor. Ajută şi la combaterea insomniilor şi la temperarea stărilor de nervozitate.

Prin prăjire, îşi pierd calităţile nutritive

Nutriţioniştii recomandă vinetele coapte. Prin prăjirea acestora s-ar distruge prea multe substanţe nutritive, devenind cancerigene şi se îmbogăţesc, în schimb, cu substanţe toxice.

De asemenea, pregătite la grătar şi condimentate cu ierburi aromatice pot da gust mâncării, organismul nostru primind toate beneficiile acestei legume.

Frunzele calmează arsurile

Frunzele de vinete pot fi folosite pentru calmarea arsurilor provocate de soare, a hemoroizilor şi chiar a abceselor. Efectul lor antiinflamator e deja cunoscut de multă vreme.