Ulei de măsline, împotriva căderii părului

1 2 jpg jpeg

Se poate folosi atât intern, cât şi extern. Astfel, în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, se ia câte o linguriţă de ulei, de preferinţă extravirgin, obţinut prin presarea la rece a sâmburilor de măsline.

Se recomandă administrarea lui timp de trei săptămâni, concomitent cu aplicarea măştii. Aceasta se prepară din două linguriţe de ulei de măsline şi din două gălbenuşuri de ou.

Cu pasta obţinută se masează scalpul şi se unge părul. După aceea, capul se acoperă cu o folie de aluminiu, iar deasupra se pune un prosop. Este bine ca masca să fie lăsată să acţioneze peste noapte.