Topul plantelor care te ajută să ai un somn odihnitor

2 2 jpg jpeg

De câte ori nu ţi s-a întâmplat să te trezeşti în miez de noapte agitat şi cu o senzaţie de sufocare? Acest lucru se întâmplă, în primul rând, din cauza stresului şi anxietăţii, precum şi din cauza lipsa de aer/oxigen din cameră.

Prin urmare, este important ca în dormitorul tău să creezi o atmosferă liniştită şi relaxantă, iar aerul să fie curat, pentru a te putea odihni în condiţii optime.

Astfel, în cele ce urmează, îţi vom prezenta o serie de plante care stimulează somnul şi purifică aerul!

Iasomia

Există peste 200 de tipuri de iasomie şi este una dintre plantele cu cele mai bune efecte calmante şi relaxante. Aroma sa îmbătătoare are efect sedativ şi îmbunătăţeşte calitatea somnului.

Iasomia la ghiveci se adaptează foarte uşor în casă şi îi priesc temperaturile nu foarte ridicate (ideal ar fi 15-21 de grade Celsius).

Lavanda

Folosirea uleiului esenţial de lavandă pentru aromatizarea aerului este poate cea mai utilizată metodă de a stimula relaxarea şi odihna. Totodată, lavanda pusă în camerele copiilor îi ajută să doarmă, are efect calmant, şi alungă ţânţarii din cameră.

Lavanda preferă solurile pietroase şi uscate, astfel încât seminţele de lavandă se vor planta toamna într-un ghiveci pe al cărui fund se va turna un strat uniform de pietriş.

Este o plantă rezistentă care creşte rapid şi docorează frumos casele, în timp ce mirosul său crează un ambient plăcut şi extrem de relaxant.

Aloe vera

Potrivit cercetătorilor NASA, aloe vera este una dintre cele mai bune plante pentru somn, deoarece purifică aerul şi îl îmbogăţeşte cu oxigen.

Drept urmare, nu ezita să pui ghivece cu aloe vera în toate colţurile casei, mai precis la ferestre, întrucât planta este o mare iubitoare de lumină şi soare.