Ţine astmul sub control cu muşeţel!

1 2 jpg jpeg

Astmul este o boală extrem de serioasă care poate pune viaţa în pericol. Remediile tradiţionale pot îmbunătăţi calitatea vieţii şi pot reduce frecvenţa şi severitatea atacurilor astmatice, însă nu pot înlocui tratamentul medical.

În ultimii ani, frecvenţa cazurilor de

a crescut – din cauza accentuării poluării atmosferice, a cantităţii majore de substanţe chimice complexe conţinute de alimente şi băuturi. Astmul se declanşează, de obicei, în copilărie, dar şi adulţii pot suferi de această boală a sistemului respirator.

Majoritatea astmaticilor se află sub îngrijire medicală, mărind dozele prescrise în timpul unui atac. Consultă imediat medicul dacă ai un atac pentru prima oară.

Antispasmodicele pe bază de plante şi cele care dilatează bronhiile sunt foarte eficiente în tratarea astmului, cu toate că cele mai fortifiante plante, precum efedra şi lobelia sunt destinate unei utilizări profesioniste.

Pentru cazurile uşoare, inhalaţiile cu aburi de flori de muşeţel pot înlătura un atac. Lasă la macerat, peste noapte, 2 linguriţe de rădăcină de iarbă-mare într-o cană cu apă rece. Apo încălzeşte până în punctul în care fierbe. Strecoară şi îndulceşte cu o linguriţă de miere.

Astmul este o afecţiune serioasă şi ar putea necesita intervenţia medicului. Nu te opri din administrarea medicamentelor prescrise. Este indicat să consulţi un medic homeopat calificat.

În unele cazuri de astm, mâncărurile şi aditivii alimentari pot declanşa atacuri. Păstrează un jurnal al mâncărurilor consumate, notând ce atacuri apar, pentru a şti ce să eviţi.

Aditivii alimentari precum coloranţii, aromele, conservanţii pot fi declanşatori puternici. Întrucât produsele lactate au tendinţa să crească secreţia de mucozităţi din corp, acestea pot cauza probleme legate de astm.

O dietă bogată în antioxidanţi protectori este esenţială. De aceea, mănâncă salate pentru o dietă bogată în antioxidanţi. Salatele, strugurii, pepenii, roşiile, ardeii iuţi, kiwi, cerealele integrale şi numeroase legume verzi ar putea să fie baza dietei unui astmatic.

Tămâia încetineşte şi amplifică respiraţia. Dacă astmul este o reacţie alergică, încearcă muşeţelul.

Nu folosi tămâia în inhalaţiile cu aburi – căldura va accentua inflamaţiile membranelor mucoase, înrăutăţind congestia.