Soluţii de efect contra sinuzitei
Vremea rece vine „la pachet” şi cu neplăceri precum sinuzita. Cel mai frecvent, aceasta apare din cauza infecţiilor virale sau bacteriene, care duc la inflamarea sinusurilor.
Este posibil să faci sinuzită dacă ai deviaţie de sept ori ai alergie la praf. Poţi încerca unele remedii din plante, care şi-au dovedit eficienţa, precum şi unele terapii complementare (acupunctura, reflexoterapia).
Dacă însă după o săptămână nu observi o reducere a simptomelor ori dacă ai mai mult de trei sinuzite pe an, este cazul să mergi la medicul O.R.L., deoarece pot apărea complicaţii grave, precum meningita.
Uleiurile esenţiale desfundă nasul
Inhalaţiile cu uleiuri esenţiale de plante sunt unul dintre cele mai bune remedii pentru eliberarea nasului de secreţiile abundente.
Fierbe 2 l de apă, iar când aceasta este în clocot, torni câte 5-6 picături de ulei esenţial de pin (ori de eucalipt, de cimbru sau de lămâie).
Dacă vrei să adaugi mai multe din aceste uleiuri, toarnă în vas doar câte două picături din fiecare.
Stai deasupra vasului 10 minute (ţine ochii închişi, deoarece uleiurile esenţiale sunt iritante) şi inspiră adânc.
Fă inhalaţiile seara, înainte de culcare. Prin simpla inhalare a aburilor de apă fierbinte, se degajează sinusurile.
Fă-ţi acasă soluţie cu apă de mare
Pentru curăţarea şi pentru desfundarea nasului, îţi poţi prepara acasă o soluţie eficientă.
Într-o cană cu apă caldă (fiartă în prealabil), pune o jumătate de linguriţă de sare de mare şi un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu.
Păstrează acest amestec într-o sticluţă, iar cu o pipetă îţi pui 1-2 picături în fiecare nară, de trei ori pe zi.
Este bine ca această soluţie să o prepari zilnic.
Masează-ţi fruntea cu ulei de sunătoare
Dacă ai sinuzită, este foarte probabil să te doară şi capul. Mai precis, este posibil să ai senzaţia de apăsare la nivelul frunţii.
În acest caz, masează-ţi fruntea cu ulei de sunătoare (îl găseşti la magazinele cu produse naturale).
Şi extractul de mlădiţă de arin alb este remediu potrivit dacă ai dureri de cap din cauza sinuzitei.
Ţine o cură de 21 de zile cu acest extract, din care iei câte 50 de picături dimineaţa, după masă.
Terapiile alternative, de ajutor
Poţi lua în calcul şi terapiile alternative, în cazul în care ai sinuzită acută.
În acest sens, îţi sunt de ajutor: acupunctura, electroacupunctura, reflexoterapia, masajul terapeutic şi de relaxare, fototerapia, precum şi osteopatia.
Usturoiul, remediul bunicii
Contra sinuzitei sunt de mare ajutor şi inhalaţiile cu usturoi. Acesta conţine o substanţă (alicină) care are proprietăţi antibacteriene.
Într-un litru de apă fierbinte, pune un căţel de usturoi pisat şi o lingură de oţet. Inhalează aburii cel puţin 10 minute.
De asemenea, pentru desfundarea nasului, se ţine pe frunte o batistă în care ai pus trei linguriţe de hrean ras.
PONT: În apa de baie, pune câteva picături de ulei esenţial de mentă.