Scapă de febră fără pastile

1 2 jpg jpeg

Chiar dacă toată lumea ştie că temperatura corpului este de 37 de grade, în perioada în care faci efort aceasta poate creşte, fără a fi considerată febră. În schimb dacă nu ai făcut deloc efort şi temperatura corporală se menţine crescută cu mai mult de un grad, atunci este cazul să iei măsuri. Dacă această temperatură trece de 39,2 grade mergi imediat la Urgenţe.

Infecţiile apar o dată cu timpul răcoros, iar febra este adesea primul simptom al unui organism ce se luptă să combată o anumită infecţie.

Astfel, este posibil ca pe lângă febră să te confrunţi şi cu dureri musculare, articulare, cu frisoane sau chiar cu duereri intense de cap ori senzaţia de greaţă.

Nu apela în primă fază la tratamente medicamentoase pentru a scăpa de febră.

Consumă cât mai multe lichide

2 jpg jpeg

De regulă, atunci când prepari un suc de legume sau fructe acasă este necesar să adaugi şi un pahar la apă atunci când îl prepari. În felul acesta organismul tău va fi şi hrănit şi hidratat şi va putea absorbi mult mai uşor nutrimenţii din suc.

În caz de febră se recomadă a se consuma suc de portocală cu morcov şi ghimbir şi cât mai multă apă şi ceaiuri.

Evită să mănânci prea mult în acest caz, deoarece mâncatul acum te va ajuta să creşti temperatura corpului, aşa că îndreaptă-te către supele creme ce îţi vor hrăni organismul şi vor ajuta la combaterea infecţiei vinovată de prezenţa febrei.

Din categoria alimentelor indicate în această perioadă fac parte pe lângă citrice, pătrunjelul extrem de bogat în vitamina C, usturoiul pe care poţi să îl consumi într-o supă de pui, dar şi cartoful pe care îl poţi rade şi să îl amesteci cu alcool. Aplică-l într-o eşarfă la baza gâtului pentru cel mult 15 minute.

Este bine să transpiri

2 jpg jpeg

Înfăşoară-te într-o pătură şi încearcă să dormi. Pe parcursul somnului vei transpira şi temperatura corpului va scădea, ajutând astfel organismul să combată febra luptând împotriva virusului.

Şi ceaiul îţi poate fi de folos în această situaţie, mai ales infuzia de ceai de soc. Astfel, pentru a o prepara puen două linguriţe de plantă la o cană de apă fiartă şi consumă 3 căni pe parcursul zilei.

Nici tătăneasa nu rămâne indiferentă în faţa febrei, ai nevoie de o lingură de plantă la o cană de apă fiartă şi să consumi 3-4 căni pe parcursul zilei.

Recomandat ar fi să nu ieşi din casă, să stai în pat, să consumi lichide şi să te odihneşti pe cât de mult poţi.

Apelează la comprese

Sunt deja celebre şosetele îmbinate fie în alcool medicinal fie în oţet de mere. Ai grijă să nu le ţii mai mult de 20 de minute în picioare după care fă o baie caldă cu apă cu sare şi stai în pat la căldură.

De asemenea poţi să apelezi la compresele cu ulei esenţial de mentă, muşetel, eucalipt sau busuioc, acestea se aplică pe frunte sau pe piept timp de 10-15 minute. Apoi poţi să le reîmprospătezi.