Remediul miraculos care curăţă plămânii fumătorilor

1 2 jpg jpeg

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în lume există peste 100 de milioane de fumători, din care 4 milioane mor anual din cauza bolilor asociate fumatului. Pe lângă substanţa care provoacă dependenţa, nicotina, ţigările conţin aproximativ 4000 de chimicale, iar peste 50 sunt cancerigene: amoniac, acetonă, monoxid de carbon, formaldehidă, gudron, arsenic, buran, cadmiu, metanol sau poloniul 210 (element radioactiv cancerigen).

Toate aceste substan┼úe nocive s─ân─ât─â┼úii se depun pe pl─âm├óni, inclusiv nicotina ┼či gudronul. ├Äntruc├ót ace┼čti compu┼či afecteaz─â ireversibil s─ân─âtatea pl─âm├ónilor, cea mai bun─â decizie este s─â renun┼úi c├ót mai cur├ónd la fumat.

Dacă nici acest lucru nu te convinge, iată câteva dintre pericolele pentru sănătate ale fumatului:

- Fumatul ucide jum─âtate din num─ârul persoanelor care continu─â s─â aib─â acest viciu;

- Cel puţin unul din patru fumători moare la vârste cuprinse între 35-69 de ani;

- Cei ce nu renunţă la fumat pierd, în medie, 10 ani din viaţă;

- Fum─âtorii se confrunt─â adesea cu o proast─â circula┼úie a s├óngelui, ├«n special la m├óini ┼či picioare;

- Fumatul este responsabil pentru aproximativ 85% din cazurile de cancer pulmonar;

- Fumătorii au un risc mai ridicat să sufere un infarct decât nefumătorii;

- În general, fumătorii sunt mai stresaţi decât nefumătorii;

- Fumatul provoacă îmbătrânirea prematură a pielii;

- Fum─âtorii au un risc mai crescut de a-┼či pierde din┼úii.

Acestea fiind spuse ┼či dac─â aceste argumente te-au convins s─â renun┼úi definitiv la ┼úig─âri, ├«┼úi prezent─âm un remediu miraculos, care cur─â┼ú─â pl─âm├ónii de depunerile de nicotin─â ┼či gudron. Iat─â ce presupune!

Ingrediente:

- 1 r─âd─âcin─â de ghimbir;

- 400 grame de ceap─â;

- 2 linguriţe de pudră de turmeric;

- 400 grame de miere;

- 1 litru de ap─â.

Mod de preparare:

- Fierbe apa (1 litru) ┼či adaug─â ceapa t─âiat─â ┼či r─âd─âcina de ghimbir ras─â;

- Atunci c├ónd apa d─â ├«n clocot, adaug─â pudra de turmeric, amestec─â bine ┼či d─â focul la minimum. Se fierbe p├ón─â c├ónd lichidul se reduce la jum─âtate;

- Apoi, se ia vasul de pe foc ┼či se strecoar─â lichidul, care se transfer─â ├«ntr-un borcan ┼či se las─â s─â se r─âceasc─â complet. Atunci c├ónd s-a r─âcit, se adaug─â mierea ┼či se amestec─â p├ón─â la omogenizare. Remediul se p─âstreaz─â la frigider;

- Se iau c├óte dou─â linguri din acest remediu de dou─â ori pe zi: diminea┼úa, ├«nainte de a bea sau a m├ónca ceva, ┼či seara, dup─â cin─â.