Remedii naturiste pentru viermi intestinali

1 2 jpg jpeg

Paraziţii intestinaţi ai adultului sunt tenia (panglica), limbricii şi oxiurile, iar copiii sunt cei mai expuşi „atacurilor” giardiei.

Remedii naturiste pentru viermi intestinali: nucşoara

Specialiştii europeni au constatat că decoctul de nucşoară are un efect benefic în lupta cu paraziţii. Acesta se prepară dintr-un vârf de cuţit de praf de nucşoară care se fierbe timp de două minute într-un vas cu 100 ml de apă. Se consumă două căni pe zi.

Infuzia de urzică şi-a căpătat renumele de duşman al paraziţilor intestinali. Leacul este foarte eficient când se prepară din două linguriţe de plantă uscată, care se infuzează, cinci minute într-o cană cu apă fiartă. Zilnic se beau câte două ceşti.

Remedii naturiste pentru viermi intestinali: măcrişul iepurelui

Infuzia se prepară dintr-o linguiţă de frunze proaspete, care se opăresc cu o cană de apă fierbinte. Planta se infuzează un minut, apoi se strecoară. Zilnic se consumă două ceşcuţe de ceai călduţ, una dimineaţa şi una la prânz, până când în scaun nu mai apare nici un parazit.

Remedii naturiste pentru viermi intestinali: gălbenele

Sunt la fel de eficiente în cura de deparazitare. Infuzia se prepară dintr-o lingură plină cu flori uscate, care se opăresc cu o cană de apă fierbinte. După un minut, ceaiul se strecoară şi se bea cald.

Remedii naturiste pentru viermi intestinali: leurda

Planta are proprietăţi terapeutice care curăţă destul de repede traseul digestiv de prezenţa viermilor intestinali. Tinctura se prepară din frunzele şi din bulbii plantei, care se pun într-o sticlă; deasupra se toarnă alcool de 40%.

Esenţa se lasă la macerat timp de 14 zile la loc călduros. Tinctura se administrează de patru ori pe zi (câte 20 de picături diluate în ceai).