Remedii naturiste pentru vergeturi
Vergeturile apar iniţial sub forma unor linii roşii, care, în timp, se decolorează şi devin alb-sidefii. Cu cât sunt mai vechi, cu atât „ştergerea“ lor este mai dificilă.
În funcţie de vechimea lor, tratamentul vergeturilor poate da rezultate foarte bune sau poate doar să mai şteargă din ele. Vestea bună este că cele roşii se pot trata. Vestea rea este că vergeturile mature, de culoare alb-sidef, nu răspund atât de bine tratamentelor. Semnele rămân, dar nu mai sunt atât de vizibile.
Iată, aşadar, câteva remedii care vor ameliora aspectul inestetic al vergeturilor, deşi nu îţi promitem că vor dispărea!
Masaj cu ulei de trandafir şi ulei de migdale
Aceste uleiuri conţin nutrienţi esenţiali care repară pielea şi cresc producţia de colagen a acesteia. Ele conţin vitamina E, antioxidanţi şi compuşi hidratanţi care ajută la diminuarea aspectului vergeturilor.
Cum se prepară? Amestecă în cantităţi egale uleiul de trandafiri cu cel de migdale şi masează zonele afectate în fiecare dimineaţă, după duş.
Tratament cu avocado
Ai nevoie de un fruct de avocado, 2 linguri ulei de măsline extra virgin, sucul de la o jumătate de lămâie, 2 capsule de vitamina E, 10 picături de vitamina A uleioasă, tinctură de rostopască şi de gălbenele.
Pasează fructul de avocado până când devine ca o pastă şi adaugă restul ingredientelor. Din tincturi vei pune câteva picături, în funcţie de doza prescrisă în prospect, dependentă de modul de fabricare. Aplică crema obţinută pe vergeturi, în fiecare seară şi las-o să acţioneze timp de 30 de minute.
Comprese cu frunze de iederă
Aplică pe zonele cu vergeturi comprese călduţe cu decoct mixt din frunze de iederă. Obţine decoctul mixt astfel: pune 200 g frunze uscate de iederă în 250 ml de apă şi lasă la macerat 2-3 ore, după care strecoară-l.
Planta rămasă se fierbe timp de o oră într-un litru de apă, apoi se filtrează. În final se amestecă decoctul cu maceratul (ambele lichide, planta rămasă se aruncă) şi se păstrează în frigider. Tratamentul se aplică cel puţin o lună.