Pernă cu păducel contra insomniei

1 2 jpg jpeg

Puteţi dormi pe ele, le puteţi folosi în loc de comprese sau pur şi simplu de decor.

„Doar prezenţa lor în casă e de ajuns pentru ca plantele din interiorul pernuţelor să-şi facă "datoria". Sunt plante de cultură ecologică, iar amestecul este studiat în aşa fel încât să dea cele mai bune rezultate”, ne-a explicat Iulia Barbu, manager „Farmacia naturii”. Iată ce afecţiuni tratează pernuţele cu plante.

Gripă

Pernuţa antigripală este indicată ca adjuvant în stările gripale, gripă propriu-zisă, guturai, răceli, uşurând respiraţia la nivelul nărilor prin decongestionarea mucoasei şi prin îmbunătăţirea drenării secreţiilor.

Pernuţa ne protejează împotriva viruşilor şi bacteriilor. Conţine plante precum soc, busuioc, mentă, hamei, muşeţel, cimbrişor, potbal, flori de fân.

Insomnie

Perna terapeutică antistres este umplută cu un amestec de plante indicat ca adjuvant în stări de oboseală, stres, nervozitate accentuată (hiperexcitabilitate nervoasă), în special la cardiaci, precum şi la femeile ce sunt la menopauză, hipertensiune, insomnii. Conţine valeriană, hamei, păducel, ulei de lavandă, roiniţă.

Reumatism

Pernuţa antireumatică se aşază în jurul gâtului sau pe articulaţii. Este indicată ca adjuvant în stările reumatismale, dureri articulare (artroze, spondiloze, contuzii, nevralgii, entorse, mialgii). Conţine flori de fân, pedicuţă, cimbru, rozmarin.

Alergie

Perna antialergică este un adjuvant în alergii cutanate, respiratorii sau digestive. Este de mare ajutor celor care fac alergii la puful de pene. Aceasta este şi un bun remediu împotriva sforăitului. Printre plantele folosite se numără trei fraţi pătaţi, frunze de nuc şi de salvie.

Pernuţa dragostei

Aceasta armonizează relaţiile dintre el şi ea, ajută în depăşirea dificultăţilor sau disfuncţiilor sexuale, stimulează entuziasmul erotic, îţi creează o stare euforică de tainică fericire. Se înlocuieşte perna de dormit, se ţine descoperită de ambalaj în preajmă, în dormitor sau alte încăperi câtă vreme suntem prezenţi, pentru a inhala vaporii emanaţi.

Conţine salvie, cimbrişor, busuioc, urzică, muguri de pin, rădăcină de obligeană, fructe de coriandru, iarbă de pelin, flori de câmp din cultură ecologică şi floră spontană, ulei de ylang-ylang.