Perele, remediul ideal împotriva stresului
Pe lângă apă, celuloză, grăsimi şi clorofilă, perele conţin şi săruri minerale, calciu, fosfor, potasiu, fier, dar şi multe vitamine.
Datorită acestor componente, perele au fost indicate de către nutriţionişti în diferite tratamente. Principalele proprietăţi ale perelor sunt cele diuretice, laxative, remineralizante, nutritive şi astringente. Iată cum ne ajută perele să ne menţinem organismul sănătos.
1. Protejează organismul
Fiind bogate în vitamina C, perele au proprietăţi antioxidante şi sunt declarate „soldăţeii” organismului, pentru că ne protejează de daunele provocate de radicalii liberi. Mai mult, acestea întăresc sistemul imunitar.
2. Înlătură stresul
O pară aromată şi zemoasă înlătură stresul acumulat după o zi de muncă. Acţiunea antistres se datorează vitaminelor şi mineralelor din acest fruct, pe care Homer îl numea “darul zeilor”. Calciul, fosforul, potasiul, vitaminele din grupul B din aceste fructe au efect sedativ asupra sistemului nervos. Iar dacă după o zi stresantă, dispoziţia nu este tocmai bună, una-două pere vă ajută să vă recăpătaţi pofta de viaţă.
3. Reglează tranzitul intestinal
Perele conţin o anumită cantitate de celuloză care constituie un factor stimulator pentru regularizarea activităţii intestinale.
4. Ne scapă de pietrele la rinichi
Perele sălbatice au proprietăţi antibacteriene. Decoctul din pere sălbatice este recomandat în cazul cistitei sau al afecţiunilor renale. Iar sucul din pere sălbatice proaspete ajută la eliminarea nisipului din rinichi.
5. Previn osteoporoza
Prezenţa borului din pere face ca organismul să reţină mai bine calciul din alimente şi, prin urmare, un consum regulat de pere poate reduce riscul de osteoporoză.
6. Previn îmbolnăvirea inimii
Datorită fibrelor alimentare, ele ne sunt de ajutor în păstrarea în limite normale a colesterolului şi, implicit, protejează organismul de afecţiunile cardiovasculare, dar ajută şi în menţinerea greutăţii.
Atenţie! Pot deregla stomacul
Perele se consumă proaspete, fără a li se îndepărta coaja. În cazul persoanelor cu stomac sensibil, este indicată decojirea acestora, pentru că pot produce gaze. Sub această formă, perele au un mare efect laxativ şi depurativ.
Curăţă şi hidratează tenul uscat
Pe lângă efectele lor terapeutice, perele pot fi folosite şi în cosmetică. Astfel, măştile din pere au rol astringent, revitalizant şi totodată hrănitor, ajutând la curăţarea, împrospătarea şi hidratarea feţei.