Fructele uscate vă scapă de depresie
Fructele uscate sunt, de asemenea, un remediu ideal împotriva neplăcerilor provocate de schimbarea de anotimp. Se folosesc două curmale, două migdale crude, o smochină şi cinci stafide negre.
Fructele se lasă în apă peste noapte şi se consumă la micul dejun împreună cu lichidul dulce-aromat pe care îl lasă. Aceste fructe sunt alese special pentru calităţile lor de vindecare şi hrănire a sistemului nervos şi endocrin.
Pentru revigorarea creierului, în medicina tradiţională indiană se foloseşte un produs 100% natural, cu efecte imediate. „Ciocolata tonică” îşi datorează eficacitatea proprietăţii mierii de albine de a se combina cu substanţele active din plante şi de a le potenţa astfel efectele medicinale.
Mierea transportă mai rapid aceste substanţe active în ţesuturi şi penetrează mai bine decât orice alt aliment bariera de protecţie a sistemului nervos.
Ingrediente
- 30 g seminţe de susan măcinate - 3 linguri de cacao - 5 g lemn dulce (rădăcină) - 5 g fenicul (seminţe) - 5 g angelică (rădăcină) - 5 g busuioc - 5 g mentă - o linguriţă de bitter suedez - două linguri de unt sau de unt clarificat (unt fiert timp de 20 de minute la foc mic) - 200 g miere
Mod de preparare
Plantele medicinale se macină fin, se amestecă bine împreună cu mierea şi untul clarificat, până se formează o pastă. Aceasta se întinde într-o tavă şi se lasă două-trei zile, până când se întăreşte suficient de mult cât să poată fi tăiată în pătrăţele de 2 cm.
Puteţi înlocui seminţele de susan cu nucă măcinată, migdale sau alune. Se consumă 1-5 pătrăţele pe zi, la o oră după masă.
Efectul asupra sistemului nervos este dat de plantele amestecate cu mierea de albine. „Ciocolata tonică” stimulează capacitatea de învăţare şi memorare şi reprezintă un excelent tonic cerebral. Este recomandată în special elevilor şi studenţilor, pentru că măreşte rezistenţa la stres.
Cura cu drojdie de bere
Dacă vă simţiţi lipsiţi de energie, puteţi recurge la o cură cu drojdie de bere. Aceasta durează două săptămâni.
Drojdia conţine vitamine din grupa B, care sunt necesare pentru buna funcţionare a sistemului nervos. Se amestecă două liguriţe de drojdie cu o linguriţă de miere şi se ia pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de masa principală.