FIBRELE curăţă organismul de toxine
Toxinele ne îmbolnăvesc întregul organism. Ne dau dureri de cap, tulburări digestive, atacă ficatul şi imunitatea, îmbătrânesc tenul. Remediul cel mai bun împotriva acestor afecţiuni este cura de detoxifiere. Iată o reţetă corectă de curăţare a organismului.
“Dacă nu avem o dietă şi un mod de viaţă sănătos, colonul, plămânii, ficatul, rinichii şi pielea, care elimină în mod natural toxinele, au nevoie de ajutor”, ne-a explicat prof.dr. Gheorghe Mencinicopschi.
Altfel, acestea sunt puse în circulaţie din nou în organism şi provoacă balonări, gaze, constipaţie, oboseală, migrene, cearcăne, păr şi piele lipsite de strălucire. O cură de detoxifiere este “tratamentul” potrivit pentru eliminarea toxinelor.
Durează între una şi trei luni, perioadă în care sunt permise doar anumite alimente, se bea multă apă şi se evită produsele din carne, lactatele grase şi alcoolul.
Fibrele stimulează tranzitul intestinal şi asigură o detoxifiere fiziologică a organismului, reducând nivelul colesterolului şi al glicemiei.
Alimentele care au un conţinut ridicat în fibre sunt: cerealele integrale, nuca de cocos uscată, drojdiile alimentare, fasolea albă uscată, cafeaua măcinată, smochinele uscate, făina de secară, migdalele dulci, lintea, susanul, seminţele de in, pâinea integrală, arahidele, zmeura, murele, stafidele, mazărea gătită, pătrunjelul crud, nucile. Exemplu de meniu
Mic dejun
Ovăz amestecat cu iaurt natural, o banană, stafide
Fructe pasate amestecate cu iaurt natural şi îndulcite cu miere după gust.
Musli cu iaurt. Puteţi prepara musli acasă din ovăz, seminţe, nuci şi fructe uscate, apoi serviţi-le cu iaurt natural.
Prânz
Supă de legume
Salată de ton cu porumb şi cartofi copţi asezonată cu iaurt
Salată mediteraneană
Cartofi copţi cu peşte la grătar şi legume fierte
Cină
Somon la cuptor cu cartofi copţi şi legume fierte
Ton şi creveţi cu tăiţei
Alimente permise
Fructele de orice tip, crude, uscate sau congelate.
Sucul de fructe, de preferat obţinut prin stoarcerea fructelor crude.
Legumele crude, congelate sau conservate în apă
Legumele boabe, orezul brun, cerealele integrale
Peştele proaspăt sau congelat
Nuci crude, alune de padure, nuci Caju, migdale, fistic
Seminţe nesărate de floarea-soarelui sau de dovleac, floricele de porumb
Iaurt natural
Usturoi, ghimbir şi alte condimente naturale
Miere
Apă, cel puţin doi litri pe zi, ceaiuri.
Alimente interzise
Carnea roşie, cârnaţii, mezelurile, burgerii, pateul, alimentele prăjite
Lactatele grase, brânza, ouăle, frişca, untul, margarina, maioneza
Pâinea, prăjiturile, biscuiţii, plăcintele, produsele de patiserie din făină albă
Chipsurile şi snacksurile bogate în sare şi arome artificiale
Ciocolata, dulceaţa şi zahărul
Alcoolul, cafeaua
Sarea
Băuturile răcoritoare, inclusiv cele dietetice.