Cum să scapi rapid de răguşeală
Nu te panica. Există un remediu MINUNE care te ajută să scapi de răguşeală în doar câteva minute. Nu crezi că este posibil acest lucru? Citeşte şi află care este miraculosul medicament, apoi încearcă-l şi vei avea ocazia să vezi pe propria piele cât de repede dă rezultate. În plus, reţeta este una foarte simplă, necesită doar câteva ingrediente, iar gustul licorii este delicios. Aşa că, nu ai nimic de pierdut dacă mergi pe mâna noastră. Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru acestă licoare, dar şi care sunt paşii necesari pentru prepararea ei: În câteva minute scapi de răguleală În primul rând, ai nevoie de o cană. Sparge un ou, pune deoparte albuşul şi păstrează gălbenuşul. Acesta din urmă trebuie amestecat cu lapte călduţ (dacă este prea fierbinte laptele, oul se coagulează) şi două-trei linguri de miere.
Mixează bine şi adaugă lapte treptat, până umpli o cană obişnuită. Adaugă un strop de cacao pentru un gust mai bun şi puţină energie. Atenţie. Acest mixt trebuie consumat imediat. După cinci minute (maximum) vocea ta o să revină la normal.
Există şi alte remedii naturale care te ajută să scapi de răguşeală. Printre acestea, se regăseşte şi hreanul. Iată ce trebuie să faci: stoarce 3 rădăcini de hrean. Sucul obţinut amestecă-l cu 3 linguriţe de miere până se formează un sirop. Pentru a te trata ia câte 2 linguri de sirop pe zi.
Mai există un alt remediu natural care-ţi readuce vocea imediat. Ai nevoie de o cană cu apă călduţă cu sare. Dacă nu poţi să bei acest amestec, încearcă să scapi de răguşeală cu ajutorul unei căni cu ceai, un mix de muşeţel şi tei, în care să pui miere din belşug.
Iată o altă soluţie extrem de eficientă: amestecă 100 ml suc de ridiche neagră cu 3 linguriţe de miere şi ia câte două linguri de lichid, de trei ori pe zi, timp de două zile.
Restul amestecului păstrează-l la frigider până a doua zi. Ai grijă însă să-l scoţi la timp de la rece, cu minimum o jumătate de oră înainte de a reîncepe tratamentul.