Cele mai bune remedii pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice

1 2 jpg jpeg

Când temperatura scade, sângele se retragă din zonele periferice (mâini, picioare, nas, urechi) pentru a menţine o temperatură normală a organelor vitale. Prin urmare, extremităţile reci indică o funcţionare bună a organismului, dar pentru a preveni răcirea exagerată a membrelor, foloseşte aceste remedii şi trucuri contra frigului!

Masaj cu uleiuri esenţiale

Masarea zonelor reci stimulează circulaţia sângelui. Îţi vin în ajutor şi uleiurile esenţiale, cum sunt cele de citrice, mentă, rozmarin, arnică, bune în amestec cu puţin ulei vegetal (de măsline sau de floarea-soarelui). Au efect tonifiant şi revitalizant eliminând senzaţia de mâini şi picioare reci. Pune câteva picături de ulei esenţial în apa de baie sau la băile pentru picioare şi lasă-le timp de o jumătate de oră să acţioneze.

Extrapont

Pentru a încălzi mâinile şi picioarele reci, foloseşte apă caldă, dar nu fierbinte, pentru a se adapta treptat şi pentru a evita uscarea pielii.

Sucuri de legume

În lunile cele mai friguroase ale anului bea în fiecare dimineaţă un pahar de suc de morcovi. Datorită efectului vasodilatator, sucurile de legume, mai ales cel de morcovi, combat circulaţia periferică deficitară. Sucul de morcovi previne uscarea pielii, mulţumită carotenoizilor din compoziţia lui, scade colesterolul şi previne cheagurile care pot bloca vasele sanguine.

Infuzie de ghimbir

Extremităţile corpului se menţin calde mai mult timp sau revin mai repede la o temperatură normală cu ajutorul ceaiului de ghimbir. Infuzia aceasta are efectul de a detoxifica organismul şi de a îmbunătăţi circulaţia sângelui. La o cană cu apă fiartă pune câteva felii de ghimbir şi puţină scorţişoară. Bea infuzia călduţă, nu fierbinte, după strecurare.

Atenţie!

Pentru a evita îngustarea vaselor de sânge, încearcă să renunţi la fumat sau să fumezi mai puţin în perioadele geroase!