Beneficii neştiute ale uleiului de măsline
Previne osteoporoza
Uleiul de măsline conţine antioxidanţi şi acizii graşi Omega 3 şi Omega 6 care au un rol esenţial în menţinerea sănătăţii oaselor. Aceste substanţe ajută la o mai bună absorbţie a calciului în oase, cât şi la menţinerea densităţii osoase.
Este indicat în special în alimentaţia femeilor predispuse la osteoporoză, afecţiune des întâlnită mai ales la acelea trecute de vârsta de 50 de ani.
Reduce riscul de cancer Uleiul de măsline ajută în prevenirea cancerului de colon, după cum arată un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Oxford, Marea Britanie. Mai ajută şi la prevenirea cancerului de sân, cât şi a cancerului de piele, datorită luteinei şi vitaminei A.
Este indicat, de asemenea, şi în dieta persoanelor care suferă de afecţiuni gastrice, precum ulcer şi gastrită hiperacidă.
Dacă incluzi în alimentaţia zilnică una sau două linguri de ulei de măsline, riscul de a face o boală de inimă scade la jumătate, după unele studii. Cercetătorii americani de la Universitatea Harvard spun că acest fapt se datorează conţinutului ridicat de grăsimi sănătoase. Ele previn inflamarea vaselor de sânge şi scad tensiunea arterială.
Conţine şi vitamina E, care ajută la menţinerea sănătăţii inimii. De asemenea, ajută la scăderea nivelului de colesterol rău din sânge.
Pentru sănătatea părului
Uleiul de măsline este indicat şi femeilor care au părul moale, care se despică şi se usucă la vârfuri. Poţi prepara o mască în care să pui ulei de măsline şi gălbenuş.
Uleiul poate fi aplicat şi simplu, pe scalp, cât să acopere rădăcina firului d păr, timp de 10-15 minute, timp în care te acoperi cu un prosop.
Este un bun remediu şi pentru menţinerea sănătăţii pielii, căci o catifelează şi o hidratează.