Ardeiul iute calmează durerile cauzate de artrită

1 2 jpg jpeg

Capsaicina, substanţa principală din ardeiul iute, atunci când ajunge pe limbă, activează receptorii durerii, motiv pentru care tu resimţi senzaţia de arsură.

Gustul iute, de unii evitat de alţii preferat are multiple beneficii pentru sănătatea ta, mai ales dacă te confrunţi cu problemele artritei. Nu dau dependenţă, sevraj sau alte efecete nedorite, în schimb te poţi ajuta de acest gust pentru a scăpa de neplăcutul aspect de coajă de portocală.

Tot capsaicina este responsabilă şi cu eliberarea endorfinelor, rezultând ulterior o stare de bine şi ajutându-te chiar să faci şi sport după consumarea ardeiilor iuţi.

Este bine de precizat faptul că orice celulă umană se distruge printr-un proces numit apoptoză, iar în anumite forme de cancer acest proces nu apare, celulele multiplicându-se în permanenţă şi astfel iau naştere tumorile. În cazul consumului constant de ardei iute, datorită conţinutului de capsaicină, această substanţă ajută la distrugerea celulelor canceroase mai ales la nivelul prostatei, a plămânilor şi a pancreasului.

Află care sunt remediile naturiste pentru vergeturi AICI

Capsaicina eficientă în artrită

Capacitatea sa de a stimula metabolismul este eficientă atât în cazul migrenelor cât şi a artritei, ajutând la calmarea durerilor.

Studiile efectuate pe baza conţinutului ardeiului iute au scos în evidenţă faptul că acesta poate reduce semnificativ nivelul colesterolului şi al trigliceridelor, în felul aceste evitând apariţia cheagurilor de sânge şi posibilitatea unei eventual atac de cord sau accident cardio vascular cerebral.

Te scapă de celulită

Există câteva alimente care vă ajută în combaterea celulitei
 jpeg

Ardeiul iute se poate regăsi cu uşurinţă şi în compoziţia anumitor creme sau uleiuri ce au drept scop tratarea aspectului de coajă de portocală.

Apelează la masajul anticelulitic folosind uleiul de ardei iute, ai grijă în schimb să foloseşti mănuşi atunci când îl aplici pe piele pentru a evita disconfortul ulterior la nivelul mâinilor, şi să eviţi pe cât posibil contactul cu ochii.

Vei observa cum aspectul pielii tale se va îmbunătăţi, la fel circulaţia sangvină, iar forma de coajă de portocală treptat va deveni doar o amintire.

Poţi să îţi prepari acasă acest ulei, destul de simplu de făcut. Într-un borca de sticlă adaugă un pahar de ulei de măsline de preferat, apoi adaugă o mână de ardei iute uscat şi mărunţit. Închide bine borcanul şi las-l la macerat 14 zile, filtrează apoi uleiul şi poţi să ăl foloseşti la masaj.