Ai rău de maşină? Iată soluţiile!
Atunci când mergem în maşină stăm pe scaun, dar suntem totuşi în mişcare. Iar diferenţa dintre ceea ce vedem şi ceea ce simţim bulversează creierul care primeşte informaţii şi de la centrul echilibrului situat în urechea internă, şi vizual, prin intermediul vederii.
Urmarea? Starea de rău care constă în ameţeală, transpiraţii reci, paloare, greaţă, vărsături şi dureri de cap. Pentru toate aceste neplăceri, natura îţi oferă soluţii. Cel mai eficient, ghimbirul
Rădăcina de ghimbir, folosită pentru gătit, este printre cele mai eficiente tratamente împotriva răului de maşină. Fitoterapeuţii recomandă consumul a 250 g de ghimbir cu aproximativ 30 de minute înainte de călătorie. Planta poate fi folosită în diverse moduri.
De exemplu, ceaiul de ghimbir poate fi preparat dintr-o linguriţă de praf de ghimbir, amestecată cu o ceaşcă de apă fierbinte sau cu suc de fructe.
Inhalaţii înainte de a pleca la drum
O altă metodă poate fi folosirea uleiului esenţial de ghimbir. Va trebui să umpli un bol cu apă fierbinte, apoi să torni 2-3 picături de ulei de ghimbir şi să inhalezi vaporii timp de 5 minute. Tratamentul va fi şi mai eficient dacă îţi vei acoperi capul cu un prosop pentru a inspira cât mai mulţi vapori încărcaţi de ghimbir.
Pentru călătoriile lungi, poţi lua câte 10-20 de picături de ghimbir de trei ori pe zi. Acţiunea benefică a ghimbirului împotriva răului de călătorie se explică prin existenţa unei substanţe minune, numită gingerol, care acţionează asupra tractului digestiv, dar şi asupra sistemului nervos, calmând simptomele răului de maşină.
Testele arată că o linguriţă de ulei de ghimbir este la fel de eficientă ca şi pastilele destinate tratării răului de călătorie.
Chimenul linişteşte stomacul
Seminţele proaspete de chimen, precum pastilele de chimen cumpărate din farmacie au efectul unui tonic nervos, calmând durerile, inclusiv pe cele de stomac, ce apar în timpul răului de călătorie. În plus, înlătură ameţeala şi reglează ritmul cardiac.
De aceea, specialiştii îţi recomandă ca, înainte să pleci la drum, să mesteci 10-20 seminţe proaspete de chimen sau să iei capsule de chimen de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara.
Levănţica înlătură greaţa
O cană de ceai din flori de levănţică poate fi remediul ideal împotriva senzaţiei de greaţă pe care o poţi avea în timpul călătoriilor cu maşina. Poţi prepara ceaiul din două linguriţe de plantă uscată, peste care să torni apă clocotită. Bea acest ceai cu 10 minute înainte de a pleca în călătorie. Dacă drumul este lung, poţi lua ceai cu tine, într-un termos, şi îl poţi bea în loc de apă, pentru hidratare.
Menta previne vărsăturile
Aroma proaspătă a mentei te revigorează şi, pentru moment, calmează starea de rău însă eficientă pe termen lung este tinctura obţinută din această plantă. Prepară-ţi remediul din 10-20 de picături de tinctură diluate în apă sau bea o ceaşcă de ceai de mentă înainte să urci în maşină. Spasmele stomacale şi, implicit, vărsăturile vor fi prevenite.
Ce-i ajută pe micuţi?
Sucul natural de zmeură este remediul ideal pentru copiii care suferă de rău de călătorie. Această băutură poate înlocui cu succes apa plată, la fel şi lămâia, consumată proaspătă sub formă de suc natural.
Îi mai poţi da copilului ceai de busuioc preparat dintr-o linguriţă de plantă la două căni de apă. Acest remediu va înlătura senzaţia neplăcută de vomă şi stările de ameţeală care îl chinuie pe cel mic în timpul călătoriilor.